Un scandal ce a avut loc în apropierea Centrului de Transfuzii Sanguine s-a terminat cu rănirea unui polițist local.
Incidentul a avut loc marți seara. La ora 20.15 la dispeceratul Poliției Locale a fost primită o sesizare telefonică privind tulburarea ordinii și liniștii publice în proximitatea Centrului de Transfuzii Sanguine. Echipajul sosit de urgență la fața locului a constatat că situația era chiar mai serioasă. Un bărbat încercase să forțeze ușa Serviciului de Medicină Legală după care s-a deplasat în vecinătate unde a spart geamul portierei unui autoturism Dacia Logan, sustrăgând o trotinetă.
De acolo, a fugit în curtea campusului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, unde a spart geamurile de pe partea dreaptă și luneta unui autoturism Honda și s-a manifestat violent la adresa a doi cetățeni chiar în momentul în care au intervenit polițiștii locali.
Individul i-a atacat și pe aceștia folosind ca armă trotineta sustrasă din mașina pe care tocmai o vandalizase. Până a fost imobilizat, a reușit să-l rănească la mână și la cot pe unul dintre membrii echipajului de ordine publică.
Bărbatul, identificat rapid drept L.A., un vechi client al poliției locale, a fost sancționat în mod repetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost încătușat și predat pe bază de proces verbal unui echipaj al Poliției Municipiului Arad, chemat la fața locului de polițiștii locali.
Lasă un comentariu