Un bărbat a sfârşit decapitat după ce a intrat cu maşina într-un autotren

Un bărbat a sfârşit decapitat după ce a intrat cu maşina într-un autotren

Sfârşit groaznic pentru un bărbat de 63 de ani, acesta a fost decapitat după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit de un autotren. Accidentul a avut loc în judeţul Arad, pe DN69, între Arad şi Timişoara, în jurul orei 13,00. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române traficul rutier în zona în care a avut loc accidentul, respectiv localitatea Valea Viilor, a fost întrerupt aproximativ o oră.

Potrivit poliţiştilor în accident au fost implicate un autoturism şi un autotren, vinovat pentru producerea acestuia fiind şoferul autoturismului, un bărbat de 63 de ani care circula cu maşina pe direcţia Timişoara-Arad. Potrivit martorilor acesta ar fi intrat pe contrasens unde s-a izbit frontal de un autotren care circula regulamentar spre Timişoara. Impactul dintre cele două autovehicule a fost atât de puternic încât autoturismul a fost proiectat la câţiva zeci de metri distanţă faţă de locul accidentului iar şoferul acestuia a fost decapitat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.