Un „dealer” ce opera și la AOA a fost arestat preventiv pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și mare risc, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Potrivit unui comunicat de presă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infrațională a unor persoane bănuite de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.
„Din cercetări a reieșit că, în luna iulie 2023, una dintre persoanele bănuite ar fi introdus, pe teritoriul țării, disimulate într-o jucărie de pluș, 1000 de comprimate de ecstasy, în scopul comercializării, inclusiv pe parcursul unui festival de muzică organizat în municipiul Arad, în perioada 7 – 10 iulie a.c. De asemenea, bănuitul, cu sprijinul a doi minori, ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de comprimate ecstasy, pentru sume cuprinse între 500 și 4.000 de lei”, transmite IPJ Arad.
Conform polițiștilor, în data de 12 iulie „au fost puse în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară în județul Arad, fiind descoperite și ridicate 760 de comprimate ecstasy, cantități de droguri de risc și mare risc (cannabis și 3-CMC), trei cântare electronice de mare precizie și un grinder, o puşcă de vânătoare calibru 4,5 mm, 28 de cartuşe calibru 12 mm, trei telefoane mobile, 19.978 de lei, 2.200 de euro, 80 de lire sterline și 100 de franci elveţieni”.
Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru 24 de ore a bănuitului major, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. În ceea ce-i privește pe cei doi minori, a fost dispusă măsura controlului judiciar, respectiv continuarea cercetărilor în stare de libertate.
„La data de 13 iulie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a bănuitului major, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad”, se mai arată în comunicatul de presă, la finalul căruia se subliniază: „Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și prezumția de nevinovăție”.
Lasă un comentariu