Un hacker român A FURAT toți banii din CONTUL UMANITAR deschis pentru un copil de 12 ani BOLNAV DE CANCER

Un hacker român A FURAT toți banii din CONTUL UMANITAR deschis pentru un copil de 12 ani BOLNAV DE CANCER

Aproximativ 1.200 de lei au dispărut suspect, zilele trecute, din contul deschis pe numele unui copil bolnav de cancer, dintr-o comună din Vrancea. Banii fuseseră strânși de părinții băiețelului de 12 ani, într-un cont umanitar deschis special pentru cei care doreau să facă donaţii.

Hackerul este Tiberiu Lungu, un vânzător din Focşani, în vârstă de 21 de ani, care a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de mai multe infracţiuni cibernetice.

Printre victimele lui s-a numărat şi Ionuţ Schiopu, un copil din comuna vrânceana Gugeşti, care suferă de cancer şi care ar fi urmat să meargă la tratament în Bucureşti din banii strânşi din donaţii în acel cont.

„Cardul l-am avut pe numele soţului, pentru că eram deja cu copilul în spital când au început să se facă donaţii. Am mers la magazin să cumpărăm o canapea pentru Ionuţ, pentru că băiatul îşi dorea un pat mai moale. Nu ne-am dat seama atunci, dar a doua zi când am verificat cardul nu mai erau bănuţii acolo. Mai aveam pe card 1.200 de lei, cu care să mergem la tratament la Bucureşti, dar cardul era gol. Iniţial, am vrut să mergem la bancă, crezând că problema este de acolo, însă ne-a anunţat poliţia că, de fapt, era altcineva care se folosise de banii lui Ionuţ”, a povestit mama băiatului.

Femeia a precizat că a trebuit să împrumute bani pentru a ajunge în Capitală, cu toate că poliţiştii au asigurat-o că paguba va fi recuperată.

Poliţiştii au povestit cum acționa hackerul. El copia codurile de identificare de pe cardurile clienților diverselor bănci și le folosea pentru comenzi online. Tânărul şi-a cumpărat, astfel, bunuri în valoare de peste 10.000 de lei.

Tiberiu Lungu este acum cercetat sub control judiciar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.