Un italian a avut parte de surpriza vieţii sale! Ce a găsit în meniul comandat

Un italian a avut parte de surpriza vieţii sale! Ce a găsit în meniul comandat

Dornic de a-şi impresiona iubita, un italian a rezervat o masă la un cunoscut restaurant din centrul istoric al oraşului Salerno.

Ajunși acolo, acesta a comandat stridii şi şampanie, pentru a-i oferi o seară minunată partenerei sale.

Deoarece delicatesa comandată nu era disponibilă în stoc, bucătarul-șef al restaurantului a apelat la un negustor de peşte din vecinătate, însă acesta nu avea decât trei stridii. Clientul a fost nevoit să se mulţumească cu acestea.

A deschis prima stridie și de cum a început să mestece a avut parte de o surpriză cu totul neobişnuită: a simţit ceva tare în interior. Mare i-a fost mirarea când a găsit în stridie trei perle. Și celelalte două stridii conţineau, de asemenea, câte o perlă.

Norocosul italian este nimeni altul decât Giuseppe Di Bianco, director al Poștei Italiene, scrie Corriere del Mezzogiorno.

Pentru a fi sigur că a dat lovitura, dimineaţa următoare, italianul s-a grăbit la bijuteria unui prieten, care a estimat valoarea celor cinci perle la aproximativ 2.000 de euro.

Foto: altissimoceto.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.