Un jandarm arădean și fratele acestuia au construit o casă pentru o familie nevoiașă din județul Arad.
Pereți scorojiți, tavan deformat și găurit de vitregiile vremii, uși căzute din balamale și ferestre cu geamuri crăpate și peticite cu celofan și cartoane, așa arăta locul pe care, până nu de mult, cei cunoscuți într-un sat de lângă Arad drept nea Feri și tanti Maria îl numeau casă.
Rămași la vârste înaintate fără alte surse de venit în afară de ajutorul social și bruma de bani pe care, în unele zile, reușesc să o câștige din felurite munci, cei doi credeau că nu vor avea vreodată parte de un cămin prielnic.
Situația lor s-a schimbat atunci când jandarmul arădean Ioan Groza a aflat povestea lor de la o femeie pe care a ajutat-o împreună cu fratele său, Groza Dan, oferindu-i o canapea.
Urmând traseul indicat, cei doi au ajuns la casa dărăpănată în care nea Feri și tanti Maria îndurau frigul. Frații au căzut de comun acord că nu se mai poate face nimic pentru construcția aflată într-o stare avansată de degradare, astfel că au decis să ridice o casă în adevăratul sens al cuvântului, solidă și dotată treptat cu utilitățile necesare unui trai decent.
„După programul de lucru pe care îl desfășoară, ca noi toți, sub deviza «servesc patria», colegul nostru Ionuț (n.r. Ioan Groza) s-a mobilizat alături de Dan pentru construirea casei. Mai întâi cu materiale achiziționate din surse proprii, după care cu ajutor din partea anumitor săteni, au muncit ceasuri întregi, zi după zi, iar eforturile lor deja sunt vizibile, dat fiind faptul că în mai puțin de două luni casa, deși nefinisată, poate fi locuită, având ferestre care se închid etanș și sobă. Pe parcursul lucrărilor, la acțiunea umanitară s-au alăturat mai mulți oameni generoși din localitatea Fiscut precum și Primăria Șagu care a contribuit cu o sumă importantă de bani pentru materiale de construcții și autorizațiile necesare demarării lucrărilor. Admirăm inițiativele celor doi frați și ne bucurăm să descoperim că Ionuț face cinste uniformei chiar și în timpul liber”, precizează conducerea Inspectoratului de Jandarmi Arad.
Lasă un comentariu