Un nou CĂMIN studențesc, o MATERNITATE și un complex SPORTIV, pe lista obiectivelor CNI pentru Arad

Un nou CĂMIN studențesc, o MATERNITATE și un complex SPORTIV, pe lista obiectivelor CNI pentru Arad

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, s-a întâlnit joi, 3 decembrie 2020, cu Adrian Cefălan, director de Investiții în cadrul Companiei Naționale de Investiții, care a venit la Arad pentru discuții privind alocarea de fonduri de la C.N.I. pentru obiective de investiții din municipiul și județul Arad.

Compania Națională de Investiții derulează în județul Arad proiecte în valoare totală de 144.6 milioane de lei, fără proiectele aflate în curs de promovare, informează Primăria.

La nivelul municipiului Arad, C.N.I are în vedere construirea unui  cămin studențesc pentru Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, investiție în valoare de 12,15 milioane de lei, iar pe  lista obiectivelor în curs de promovare se  regăsesc: o maternitate, un complex sportiv cu terenuri de fotbal și rugby (în zona Câmpul Liniștii), o bază sportivă de tip 1 și o sală de sport în cartierul Subcetate.

În trecut, Aradul nu a fost sprijinit de către guvernele anterioare, drept dovadă suntem printre puținele municipii din România care nu au primit nicio finanțare de la C.N.I. în ceea ce privește modernizarea Stadionului UTA. În prezent lucrurile stau diferit,  Aradul se poate bucura de o colaborare excelentă cu autoritățile centrale. În acest context, ca o compensare pentru lipsa de sprijin din trecut, am discutat cu domnul Adrian Cefălan, directorul de investiții C.N.I. despre dezvoltarea unui complex sportiv cu patru terenuri de fotbal și două de rugby  în zona Câmpul Liniștii. Suplimentar am convenit asupra realizării bazei sportive din Subcetate. Consider că C.N.I. are o datorie morală față de arădeni de a investi în cele două proiecte, a căror realizare, a fost gândită inițial din fonduri locale. În urma discuțiilor de astăzi am primit asigurarea că proiectele municipiului Arad vor fi incluse pe lista de investiții a C.N.I., a declarat Călin Bibarț.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.