Un nou Program NAȚIONAL vizează și localitățile din NORDUL județului Arad! Despre ce este vorba

Un nou Program NAȚIONAL vizează și localitățile din NORDUL județului Arad! Despre ce este vorba

Deputatul social-democrat Florin Tripa susține că Zona de Nord a judeţului Arad va renaşte sub impulsul Programului naţional de încurajare a investiţiilor din zona montană

La iniţiativa grupului PSD-ALDE din Parlament, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană. Programul naţional prevede facilitarea accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană, în valoare totală de 1 miliard de euro, sumă care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anunță Tripa.

„Măsura legislativă are o importanţă considerabilă pentru că încurajează investițiile pentru înființarea de centre de colectare și procesare a laptelui, cărnii, fructelor și plantelor medicinale, precum și de stâne montane, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor. Ştim cu toţii şi apreciem valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană, ce se remarcă prin calitate, fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase, nepoluate și necontaminate. La finele lunii august, ministrul Agriculturii, Petre Daea preciza că statul va acorda un miliard de euro prin noua Lege a muntelui pentru asigurarea, valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor economice specifice zonei. În mod cert economia judeţului Arad va avea numai de câştigat de pe urma acestui proiect naţional de finanţare şi mă refer aici la zona de Nord, la localităţi precum Archiş, Hălmăgel, Sebiş, fără a uita bineînţeles Moneasa şi Dezna”, spune Florin Tripa, deputat al PSD Arad.

  1. Acest Ion Creanga al politici psd-iste nu a aflat vestea ca sefii lui au sistat orice investitie in tara pt. ca nu mai au bani, si culmea ,nu permite nici folosirea banilor din fondurile locale . Asa ca mai mult ca sigur se va repeta fenomenul de jefuire a comunitatilor locale de banii pe care nu i-au folosit inca !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.