Un nou SALON DE EVENIMENTE în Arad. Unde va fi cea mai modernă sală de nunți din municipiu (FOTO)

Un nou SALON DE EVENIMENTE în Arad. Unde va fi cea mai modernă sală de nunți din municipiu (FOTO)

Aradul va avea un nou salon de evenimente, dotat la cele mai ridicate standarde în domeniu. În plus, față de „concurență”, va avea piscină și va oferi posibilitatea desfășurării evenimentelor în aer liber.

Politicienii care știu să facă bani din orice se reorientează rapid pe piață, „trăgându-și” săli de nunți. O dovedesc Flavius Măduța, Nicolae Ioțcu și, mai nou, Eusebiu Pistru, cel care transformă hala reprezentanței Hyundai, situată la ieșirea din Arad spre Oradea, în salon de evenimente.

„Cei de la Hyundai au trecut printr-un proces de «rebranding» iar noi trebuia să schimbăm totul în hală, pe exterior și interior, inclusiv mobilierul, conform noii imagini, lucru care costa foarte mult. Așa că am decis să transformăm hala în salon de evenimente”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru, pentru NewsAr.ro.

„În spatele halei o să facem o piscină și vom amenaja un loc în care să putem găzdui și evenimente în aer liber”, a mai spus Eusebiu Pistru.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.