Un imigrant român care profera amenințări cu moartea la adresa musulmanilor după atentatele de la Paris a fost reţinut, vineri, în apropierea Marii Moschei din oraşul Toulouse (Franța).
Românul în vârstă de 34 de ani a luat un taxi, vineri dimineaţă, pentru a ajunge la Marea Moschee din Toulouse, situată în cartierul Empalot. Unul dintre apropiaţii săi a avertizat, însă, poliţia că românul ar fi intenţionat „să omoare un musulman”, astfel că, în jurul orei 9.00 (10.00, ora României), bărbatul a fost reţinut în faţa moscheii. Acesta avea asupra sa un cuţit cu lama de 20 de centimetri.
Românul este acuzat acum de port ilegal de armă şi proferare de ameninţări cu moartea.
Consulatul General al României la Marsilia a solicitat în regim de urgenţă autorităţilor franceze informaţii suplimentare în legătură cu incidentul şi confirmarea identităţii cetăţeanului implicat.
Potrivit primelor informații, acesta ar suferi de probleme psihice. Bărbatul urmează să fie evaluat, sâmbătă, din punct de vedere medical, iar magistraţii vor da, luni, un verdict în acest caz.
Zeci de acţiuni antimusulmane au fost semnalate în Franţa după atacurile teroriste comise săptămâna trecută, soldate cu 17 morţi, a anunţat Observatorul contra Islamofobiei al Consiliului francez de cult musulman (CFCM), care a cerut consolidarea securităţii la moschei.
Foto: new.beautifulmosque.com
Traiasca Romania! Bravo Romane, nu au murit destui!