Un român, prins la frontieră cu un permis de conducere fals de Ucraina

Un român, prins la frontieră cu un permis de conducere fals de Ucraina

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei NădlacII-Csanadpalota au depistat un cetățean român, care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere ucrainean fals.

În data de 31.07.2019, în jurul orei 13.25, la Punctul de Trecere a Frontierei NădlacII-Csanadpalota, jud.Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat, cetăţean român,  U.F.,  în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Ucraina.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Extinzând cercetările, colegii noștri au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul de la o cunoștință în timp ce se afla în Marea Britanie, care  avea să-i datoreze 300 de euro, în schimbul ștergerii datoriei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Arad, Matei Filip-Ionuț.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fals şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.