Un show de povestit mai departe – Teo, Vio și Costel, la Teatrul de Vară

Un show de povestit mai departe – Teo, Vio și Costel, la Teatrul de Vară

Pentru că serile nu mai sunt chiar atât de calde ca și până acum, apropiindu-ne vertiginos de sfârșitul verii, cei de la Just for Fun Events ne scot din casă. Pe 23 august, de la 20:00, pe scena Teatrului de Vară din Arad, vom avea parte de un show „răcoros”. Este vorba despre cei trei crai de la răsăritul Stand up Comedy-ului românesc, Teo, Vio și Costel, care, după ce au pornit acum mai bine de zece ani de pe scena Deko din București, colindă țara „din scenă în scenă”.

Inițial au fost cunoscuți ca Trupa Deko, însă astăzi cred că nu-s prea mulți tineri care să nu-i fi văzut sau auzit pe cei trei. Probabil i-ați văzut deja pe scenă, pe youtube la Nimic Nou sau Comedianți pe drumuri, i-ați ascultat pe soundcloud în podcastul Dintre Showuri sau ați auzit de ei de la un prieten. Ei bine, a venit timpul să-i vezi și live, că știi și tu că n-o să îți pară rău dacă faci asta.

Băieților le place prin vest, așa că au decis să revină în Arad pentru a ne oferi încă o seară de râsete până la lacrimi. Un buzoian, un băcăuan și un bucureștean vin în Arad pentru a ne rupe timp de două ore de la stresul și monotonia cotidiene și pentru a ne oferi un show pe care să-l putem povesti mai departe. Vii, râzi, îți faci poze cu ei, apoi ai și ce posta pe instagram sau facebook, ai și ce povesti amicilor care s-au încăpățânat și n-au venit la show. Atâtea lucruri într-un singur eveniment; ce poți să ceri mai mult?!

Biletele, 35 de lei în avans și 50 de lei în ziua spectacolului, se găsesc la Tresor Cafe (b-dul Revoluției colț cu str. Unirii), Old Lady’s Pub (Vlaicu, str. Poetului, nr. 5), Alfa Market (Alfa, str. Zorilor, nr. 1, în prelungirea străzii Clujului, blocul nou), dar se pot achiziționa și online, de pe iabilet.ro. Eu unul propun să vă grăbiți, că băieții ăștia au priză la public și s-ar putea să rămâneți fără locuri… și bine n-o să vă pară, asta vă garantez! Mai multe informații, la numărul 0741 143 314.

Eugen Rogojan

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.