Un tânăr a murit iar alți doi au fost răniți ca urmare a unui accident rutier petrecut pe cel mai circulat drum județean, DJ 792.
Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, puțin după ora 4, pe tronsonul de drum Seleuș – Ineu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, „un bărbat de 38 de ani, din Pâncota, a condus un autoturism în care se mai aflau un bărbat de 30 de ani și un tânăr de 23, amândoi din Pâncota. La km 28+872, într-o curbă periculoasă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, a intrat într-un șanț și ulterior în coliziune cu un arbore. În urma accidentului, șoferul a fost rănit grav, iar ocupanții ușor, toți fiind transportați la spital în vederea evaluării stării și acordării de îngrijiri medicale. În jurul orei 7:25, polițiștii au fost informați, de către personalul medical, că șoferul a decedat în urma leziunilor suferite. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”.
Foto: ISU Arad
Lasă un comentariu