Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost găsit mort, pe marginea drumului, de un echipaj de poliție, informează Serviciu de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.
Trupul acestuia a fost găsit la ieșirea din Ineu spre Bocsig, primele date ducând la concluzia că acesta și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă.
Polițiștii au solicitat, totuși, un echipaj medical. La sosirea acestuia, tânărul era decedat, mai transmite SAJ.
UPDATE/ „În dimineața zilei de 14 octombrie, în jurul orei 10, o patrulă de ordine publică aflată în serviciu de patrulare, a găsit, într-o curbă de pe D.N. 79/A, pe raza orașului Ineu, cadavrul unui motociclist, lângă o motocicletă. Din cercetările desfășurate, s-a stabilit că, în noaptea de 13/14 octombrie a.c., un tânăr de 22 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea o motocicletă pe D.N. 79/A, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, întrând în coliziune cu un indicator de semnalizare. În urma impactului, tânărul a decedat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție.
Lasă un comentariu