Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat certificatul de urbanism pentru introducerea canalizării menajere în localitatea Chisindia.
Proiectul prevede tratarea apelor uzate din canalizarea menajeră a localității Chisindia.
„Semnez, aproape zilnic, certificate de urbanism, pe diferite domenii, în special pe dezvoltarea edilitară: rețele de gaze, de electricitate și, cum e acest gaz, de apă și de canalizare. Acest lucru înseamnă dezvoltare, creșterea nivelului de trai, în fapt alinierea la standardul european, pentru că suntem țară cu drepturi depline în Uniunea Europeană”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Dezvoltăm județul armonios, în funcție de necesitățile fiecărei comunități. Construcțiile rutiere sau edilitare fac parte din creșterea economică a județului, atât industrial, cât și individual, pentru fiecare gospodărie. Trebuie să micșorăm decalajul dintre zonele urbane și cele rurale cât de mult posibil, iar prin aceste documente privind urbanismul dorim să aducem la același nivel de confort fiecare gospodărie, fiecare familie, indiferent de localitatea de reședință”, a completat Florin Vârvescu, arhitectul șef al Județului Arad.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu