„Unde duce școala?” – audiere publică la Școala Gimnazială nr. 5 din Arad

„Unde duce școala?” – audiere publică la Școala Gimnazială nr. 5 din Arad

„Unde duce școala?”, o întrebare la care elevii, profesorii, părinții, agenții economici încearcă să răspundă. Pentru ce ne pregătește școala? Avem specializările cerute de piața muncii arădene? Avem suficiente școli în Arad sau, dimpotrivă, sunt prea multe?

Este rețeaua școlară actuală adecvată nevoilor societății, a numărului tot mai mic de elevi, sau se impune să o regândim în noul context socio-economic? Multe întrebări la care încercăm să primim un răspuns în cadrul Audierii Publice ce urmează să se desfășoare în data de 16 iunie, la Școala gimnazială nr. 5 din Arad, de la orele 17.00. Evenimentul este finanțat de către Primăria Arad, oragnizat de Asociaţia Pas Mare, și se bucură de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, al Centrului Județean de Resurse Educaționale și al Moodle Romania.

Toți cei care doresc să-și exprime punctul de vedere legat de școlile arădene, toți cei care au propuneri legate de rețeaua școlară din muncipiu sunt așteptați să se înscrie la adresa de mail depozitiiarad@gmail.com. Cei care nu s-au înscris nu pot susține depoziția în timpul audierii publice. Pentru cei care doresc să își exprime punctul de vedere doar în scris, pot trimite depoziția în format electronic pe adresa de mail menționată anterior sau pot depune depoziția în ziua evenimentului, până la orele 16.30.

Sunt așteptați arădenii, fie că sunt părinți, elevi, cadre didactice, agenți economici, precum și toți cei care vor să afle ce se întâmplă cu școala arădeană.

  1. Sant deosebit de curioasa cati consilieri municipali vor participa , nu de alta dar eu am impresia ca nu prea stiu ce sa spuna , cel mult sa ridice mana, dar poate ma insel, desi nu prea cred.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.