„Unii îl țineau iar alții îl loveau!” Fostul bucătar al unui cunoscut restaurant italian din oraș, SNOPIT ÎN BĂTAIE de bodyguarzi, la Curtea Veche

„Unii îl țineau iar alții îl loveau!” Fostul bucătar al unui cunoscut restaurant italian din oraș, SNOPIT ÎN BĂTAIE de bodyguarzi, la Curtea Veche

Un fost bucătar al unui cunoscut restaurant cu specific italian din Arad a fost snopit în bătaie de bodyguarzi, sâmbătă noaptea, la „Curtea Veche”.

Tânărul G.B. a ajuns azi-noapte la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu multiple lovituri în zona capului, dar nu numai. Potrivit examenului medical, acesta a suferit – între altele – un traumatism cranio-cerebral și o fractură de masiv facial.

Pentru cei care nu știu, bucătarul practică culturismul și are o constituție robustă, astfel încât a fost nevoie de nu mai puțin de șase bodyguarzi să-l „dovedească”. „Unii îl țineau iar alții îl loveau! Și tot nu cădea jos”, spun martorii oculari. Acestuia i-a fost spart inclusiv telefonul mobil.

Interesant este de aflat de la ce a pornit totul, pentru că G. B. susține că nu-și aduce aminte să fi făcut ceva rău. „Nu țin minte să fi făcut ceva rău”, a declarat acesta, pentru NewsAr.ro. Deocamdată, cei de la „Curtea Veche” nu au răspuns solicitării noastre de a ne oferi informații.

Gabriel Babu

Tânărul va depune o plângere la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, acesteia urmând să-i fie atașat, luni, un certificat medico-legal.

Foto: Facebook

  1. pacat ca se intampla asemenea lucruri. iti e frica sa-ti lasi copii in oras seara la cluburi pentru ca sunt tot felul de fortosi care se bat

    Raspunde
    • Copii nu au ce cauta la ora aia in birturi, parinte denaturat.

      Raspunde
      • Și la 30 de ani e tot copil pt un părinte. Și tot te doare dacă pățește asa.

        Raspunde
      • se vede ca nu ai copii…prostovane

        Raspunde
        • Cnd o să meargă să depună plângerea o să îl bată și miliția,asta ce plângere să facă când nu știe dacă o făcut ceva rău?Or să-i de-a aia cu pulanele de o să-i cânte apa in cap.asta e doar începutul.apoi merge să depună plângere la parchet și aia or să pună jandarmii să-l rupă cu vina de bou.apoi unde sa mai depună doina de jale?Că nu îl mai crede nimeni,au ajuns și aia de la poliție locală să fie cu ochii pe el și cum îl văd cum îl umfla pe motiv că a urinat pe strada și după ce îl amendează îl bat cu pulanele lor de plastic și după ce îl atârnă in Ham îl fac sac de box..Și cnd ii dau drumul fuge că din tun,da in el o Masina de la vreo firma de securitate și iară pun bătaia pe bietul om,care deja nu mai înțelege nimic,e buimac de cap,merge la falcă să ceară dreptate și ăla scoate cureaua și după ce îl pune pe birou îi face curul piftie,omul sare disperat p geam,își rupe piciorul, brancardierii îl recunosc ,,mă tu ești ăla adus bătut sâmbătă noaptea,ia de aici că nu te-ai potolit,iama,ia ,și după ce îl leagă de targa ii inegresc spinarea,la spital e declarat mort și autopsierul e beat și îl taie pe viu,apare kuki ,,dal dracu,am îngropat destul de vi,ce contează unul in plus,taiei doar limba că sa nu mai urle” ..

          Așa se va întâmpla.asa e în România cnd iei bătaie dintr-o confuzie

          Raspunde
        • tu ii ai degeaba, daca ai impresia ca la 30 de ani inca trebuie sa ii alaptezi, si constant te crezi buricul pamantului.

          Raspunde
      • mai bine taceai desteptule…

        Raspunde
  2. o fi facut el ceva ca nu te bate nimeni din seni

    Raspunde
  3. Bine ar fi ca cei de la club sa nu faca pierdute imaginile de pe camerele de luat vederi. Prietenii stiu de ce!

    Raspunde
  4. Acei bodiguarzy abea asteapta o actiune de genu sa arate lumii ca sunt foarte puternici,dar 1 la 1 sunt niste cac.ti!sunt niste interlopi cunoscui sau mai putin cunoscuti care te soarbe din priviri si sunt pusi pe scandal!acum cativa ani la fel am patit si eu,cica as fi stat in calea a catorva domnisoare ce faceau o prezentare de moda,brusc acel individ pe nume Ciprian ma impins,la care lam intrebat de ce ai facut asta si fara nici un raspuns ma luat la suturi si injuraturi dupa care sa ma scoata afara din dinscoteca.niste jegosi

    Raspunde
  5. Bodyguarzi de cac.t 15 ianuarie, 2017, 9:45 pm

    Exact asa e! Si de mine s-a luat un bodyguard intr-un club si m-a injurat pentru ca vezi doamne, dansam pe trepte (din cauza ca nu mai aveam loc pe ring). Bodiguarzii abia asteapta sa se dea mari si tari…desi in afara ca au ceafa lata de grasime, muschi din steroizi si lantul groooos de haur la gat, sunt prosti, nu au in cap nimic… si nu se pricep la nimic altceva …doar sa stea incordati si sa se uite urat la toti cei care intra. Nu stiu ce s-a intamplat, dar un local care se respecta , angajeaza profesionisti, care daca e cazul intervin, dar il scot pe individ afara, il da cu spray paralizant daca este cazul si cheama politia. Nu te pui cu toata turma ta sa faci macel !!! Sper sa se faca dreptate si sa se ia masurile necesare impotriva bodyguarzilor implicati in aceasta mizerie !!!

    Raspunde
  6. doamne ce face baiatu asta cand se face bine ……nu vreau sa imi imaginez !!!! badigarzi dati-va demisia 😉 !!!!!

    Raspunde
  7. se va musamaliza cazul…. autoritatile nu iau nici o masura, o sa incerca sa convinga victima sa nu depuna planger,e ca asa e mai bine pentru toti, si ca o sa se inteleaga si bla bla bla….. si povesti nemuritoare de genu asta.
    oamenii de paza nu si-au facut treba- adica sa faca in asa fel sa nu izbucneasca un asemenea conflict.
    asta se numeste vatamare corporala care intra inlatura penala….
    daca victima citeste acest articol ii recomand sa faca pasii necesari..sa se ocupe de sanatatea sa, sa faca rost certificat medico legal, plangerela politie … si asa mai deparrte

    Raspunde
  8. aradeni, va meritati soarta deoarece la conducerea unei institutii de forta nu este numit un persoanj de forta. Daca dl.Calimente era sef alPolitiei, nu mai erau asemenea cazuri

    Raspunde
  9. local plin de scandalagii plin de figuri si basini……

    Raspunde
  10. Sper sa raspunda urzicatii aia de bodyguarzi care se iau de oameni …daca nu se musamalizeaza pt ca militenii mai beau moca pe acolo

    Raspunde
  11. Daca bodyguarzii erau barbati adevarati se bateau eventual cate unu cu el. Dar prin cum l-au batut au dovedit ca sunt niste muieri

    Raspunde
  12. A facut scandal si sa luat de lume a sarit si la oameni de ordine care erau doar 4 la numar

    Raspunde
  13. A fost acolo de la el a pornit tot Cred ca era si drogat

    Raspunde
    • Sigur sunt camere de supraveghere in local, si se poate dovedi daca el a pornit tot sau nu. Iar daca nu mai exista filmarea, inseamna ca „unii” vor sa ascunda si sa musamalizeze cazul. Si pana la urma daca el a facut scandal, trebuia imobilizat, scos afara de acolo si predat politiei…

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.