Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prezenţă activă la Târgul Internaţional de Carte de la Novi Sad, Serbia

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prezenţă activă la Târgul Internaţional de Carte de la Novi Sad, Serbia

În baza parteneriatului ştiinţific şi cultural dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură cu Universitatea din Novi Sad şi Societatea de Limba Română din Voivodina, Republica Serbia, o delegaţie oficială a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, formată din: conf. univ. dr. Eugen Gagea, prof. Vasile Man, CS dr, Viviana Milivoievici, a participat, miercuri 7 martie 2018, la cea de-a XXIV-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Novi Sad, Serbia.

În cadrul târgului, la Standul Secretariatului Provincial pentru Cultură şi Informarea Publică, respectiv a Secretariatului Provincial pentru Învăţământ, Administraţie, Prescripţii şi Minorităţile Naţionale-Comunităţile Naţionale din Voivodina, a fost realizată o expoziţie de carte a Editurii „Vasile Goldiş” University Press, sub genericul „ROMÂNIA CENTENARĂ. VASILE GOLDIŞ, PĂRINTE AL PATRIEI”.

Conf. univ. dr. Eugen Gagea a transmis, în deschiderea evenimentului, un Cuvânt de salut, din partea prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG şi a prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Preşedintele Universităţii, unde a fost subliniată buna colaborare cu Universitatea din Novi Sad şi importanţa istorică a sărbătoririi Centenarului de unitate naţională a românilor de la 1 Decembrie 1918.    Prof. Vasile Man a prezentat revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, vol. XIII, nr.4/ decembrie 2017, precum şi colaborarea cu autori de la universităţile din Serbia – Novi Sad, Belgrad, Vârşeţ.

În continuarea lucrărilor, au avut loc lansarea de carte: Eugen Gagea, Maria Alexandra Pantea, Vasile Goldiş,  în portrete şi evocări ale contemporanilor, Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2018; carte prezentată de prof. Vasile Man. În prefaţa semnată de prof. univ.dr. Aurel Ardelean, se apreciază: „Lucrarea Vasile Goldiș în portrete și evocări ale contemporanilor completează în mod fericit istoriografia existentă, așezându-l pe Vasile Goldiș printre cele mai importante personalități românești care au activat în prima jumătate a secolului al XX-lea. Prin această lucrare istoricii arădeni oferă atât cercetătorilor, cât și publicului larg, o Bibliografie utilă pentru cunoașterea modului în care i-a fost receptată personalitatea fruntașului arădean Vasile Goldiș în epoca în care a trăit”.

Au urmat lansările de carte: Viviana Poclid Dehelean, Albastru – Infinit/ Bleu- Infini, Ediţie bilingvă română–franceză, Editura Gutenberg Univers Arad, România, CIRER Paris, Franţa, 2017; Vasile Man, Viviana Milivoievici, Ziua de Azi, poeme, Editura Gutenberg Univers Arad, România, 2017.

CS dr. Viviana Milivoievici a subliniat parteneriatul cultural – ştiinţific dintre Academia Română Filiala Timişoara şi revista Studii de Ştiinţă şi  Cultură, editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, cât şi contribuţia sa privind vizibilitatea internaţională a UVVG Arad, prin Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură.

Conf. univ. dr. Virginia Popovic, din cadrul Universităţii din Novi Sad, a subliniat: „Oraşul Novi Sad, care a fost proclamat CAPITALA EUROPEANĂ A CULTURII în anul 2021 şi CAPITALĂ EUROPEANĂ A TINERETULUI, pe anul 2019, are o obligaţie în plus faţă de locuitorii din Atena Sârbească, de a-i antrena pentru o participare şi mai activă în viaţa culturală”.         Cu acest prilej,  Lucian Marina, preşedintele Societăţii de Limba Română din Voivodina a prezentat revista de filologie LOGOS, nr. 2-2017, editată de Societatea de Limba Română din Voivodina, Serbia, în parteneriat cu UVVG Arad, România.

În semn de preţuire a relaţiilor dintre cele două Universităţi, s-au acordat Diplome Omagiale „Vasile Goldiş” celor două personalități ale culturii din Serbia: conf. univ. dr. Virginia Popovic şi d-lui Lucian Marina.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.