Unul din trei locuri de muncă VOR DISPĂREA în Marea Britanie! Care sunt DOMENIILE cu cel mai RIDICAT RISC?

Unul din trei locuri de muncă VOR DISPĂREA în Marea Britanie! Care sunt DOMENIILE cu cel mai RIDICAT RISC?

Descoperirile făcute în domenii precum robotică şi computere vor distruge o treime din slujbele britanicilor, potrivit The Independent. Peste 10 milioane de locuri de muncă din Marea Britanie vor ajunge pe mâna roboților, în următorii 20 de ani.

Este vorba despre joburi repetitive şi prost plătite. Acestea sunt de cinci ori mai ameninţate de automatizare decât slujbele bine plătite.

Experţii spun că locurile de muncă cu cel mai ridicat risc de dispariție sunt identificate în „suport administrativ, vânzări şi servicii, transporturi, construcţii şi extracţii, dar şi în producţie”.

Multe din aceste profesii au fost deja puternic afectate de sistemele automatizate. În Londra, din 2001 încoace, 65% dintre bibliotecari şi aproape jumătate dintre asistenţii personali şi secretare şi-au pierdut slujbele.

Domeniile „sigure” sunt cele care solicită calităţi interpersonale, precum sănătatea şi educaţia.

Profesorul Carl Benedikt Frey, de la Universitatea Oxford este de părere că londonezii vor fi cel mai puțin afectați de acest aspect, întrucât aici este un adevărat „incubator de idei şi produse noi”, iar Londra „poate fi în prima linie în dezvoltarea noii generaţii de tehnologii digitale”. Altfel spus, cineva trebuie să construiască roboţii ce vor înlocui atâţia oameni.

Foto: walls-world.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.