UPDATE/ Care este COMPANIA care va opera zboruri „SMART” de pe Aeroportul din Arad!

UPDATE/ Care este COMPANIA care va opera zboruri „SMART” de pe Aeroportul din Arad!

Aradul va avea curse aeriene „smart” cu Bucureştiul, dar şi curse internaţionale (cel puţin trei), graţie unei companii care va opera, în viitorul foarte apropiat, pe Aeroportul Internaţional Arad. Contractul cu operatorul aerian va fi semnat astăzi, la Consiliul Judeţean Arad.

Potrivit informaţiilor noastre, cursele vor acoperi intervalele orare neexploatate de concurenţă, iar preţurile vor fi dintre cele mai bune. În plus, condiţiile de zbor, inclusiv servirea pasagerilor, vor fi superioare celorlalte companii aeriene.

Ca şi element de noutate, compania aeriană va avea chiar şi o bază la Arad, ceea ce înseamnă că aeronavele vor fi garate pe aeroportul arădean. Se va opera şi cu avioane mici, de 50 şi 100 de locuri.

UPDATE 1/ JOIN Regional Airlines, sau zboruri după un concept nou

Numele operatorului aerian care va asigura zboruri smart de pe aeroportul din Arad a fost dat publicității. Este vorba despre JOIN Regional Airlines, o companie aeriană care reunește mai multe companii mici și efectuează curse aeriene după un concept nou.

UPDATE 2/ Aeroportul Arad reia cursele interne şi internaţionale

La Consiliul Judeţean Arad a avut loc, astăzi, semnarea contractului de operare dintre grupul Join Airlines şi Aeroportul Arad, în urma căruia municipiul noastru va beneficia de curse interne şi internaţionale pe diferite rute.

„Mă bucur că astăzi s-a semnat acest contract de operare, care răsplăteşte eforturile noastre de a face din Aeroportul Arad un aeroport competitiv, conform standardelor internaţionale. Decizia de a investi în modenrnizarea aerogării se dovedeşte, astfel, logică şi va duce la dezvoltarea municipiului şi a judeţului Arad”, a declarat Adrian Ţolea.

Join Airlines Aeroportul Arad

Grupul de operatori aerieni regionali din structura JOIN AIRLINES ce opereaza individual şi cu AOC (certificat de operare internaţional) propriu a fost asigurat de consultant că la Arad există un potenţial ce merită exploatat.

În baza propriilor evaluări, s-a identificat un interes şi susţinere deosebită a activităţii din partea Consiliului Judeţean Arad, Aeroportul Arad, Camera de Comerţ şi agenţi economici din zonă.

„Dorim ca astăzi, prin semnarea contractului de operare pe Aeroportul Arad, să ne manifestăm oficial determinarea să începem operarea în vara anului 2016 pe rute tradiţionale (Verona, Stuttgart), dar şi intern. Aferent rezultatelor finale din studiul de rute care se află în execuţie, vom anunţa toate destinaţiile fezabile pe care dorim să le operăm de la Arad, bazând o aeronava pe aeroport”, a afirmat domnul Bernard Jacobs, preşedintele Join Airlines. Va fi o perioadă de pregătire de trei luni, iar conform estimărilor preşedintelui companiei, Aradul va avea curse aeriene în luna iunie.

„Nu ne dorim neapărat o concurenţă cu Timişoara, cât o soluţie de complementaritate. Ne dorim o construcţie pe termen lung, bazată pe un respect pentru cetăţenii Aradului. Lucrările la noua aerogară vor fi finalizate în luna martie, Aeroportul Arad având astfel capacitatea de a găzdui curse interne şi internaţionale, de a deveni competitiv în domeniu, implicit de a contribui la dezvoltarea socială, economică şi turistică a întregului judeţ”, a mai declarat Adrian Ţolea.

Compania Join Airlines va avea o bază în Arad şi dispune de trei avioane care vor opera pe teritoriul României, unul de 50 de locuri, iar celealte 110 de locuri. Bernard Jacobs, preşedintele companiei Join Airlines, a mai precizat că „nu este o companie low cost, dar vom avea grijă ca pasagerii să beneficieze de preţuri rezonabile”.

  1. Sper ca nu este doar praf in ochi, avand in vedere ca urmeaza campania electorala. Invierea aeroportului este de bun augur!!!!!!!!!!

    Raspunde
  2. o fumigena
    a inceput campania electorala
    au inceput promisiunile

    Raspunde
  3. rahatii astia asa vor sa-si justifice salariile si milioanele de euro pe care i-au bagat in modernizarea aeroportului
    in plus a inceput campanie electorala ,
    au depistat o firma fantoma , care este de acord SA STUDIEZE , posibilitatea unei eventuale colaborari cu aeroportul din Arad
    si inca ceva comform declaratiilor primele zboruri nu vor putea fii efectuate inainte de luna iunie 2016
    adica dupa alegerile locale
    PE CINE INCEARCA ASTIA SA FRAIEREASCA .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.