Procesul de extindere al Uniunii Salvați România continuă în această vară în județul nostru. Începând cu ziua de sâmbătă, USR Arad are o nouă filialăîn comuna Săvârșin.
La ședința de constituire au fost prezenți Vlad Botoș, președinte al USR Arad și europarlamentar, vicepreședinții Stan Ion și Bogdan Postăveanu, precum și colegi din alte organizații ale USR din județ. Organizația locală a fost construită pe structura unui grup de inițiativă condus de Părăuan Iorga, cel care a fost ales președinte al organizației. Noul președinte este de profesie inginer silvic.
„Am ales să mă alătur USR deoarece aduce un nou suflu în politica românească, oferind o abordare onestă și competentă a nevoilor oamenilor. În USR se regăsesc cei care au decis să se implice pentru a rezolva problemele comunității. În comuna noastră sunt destule de făcut, de la drumuri la canalizare. Avem tradiții care pot să ne afirme și pe care trebuie să le promovăm și să avem grijă de ele. Sunt convins că muncind cu seriozitate și cu gândul la oameni, vom rezolva o bună parte dintre acestea”, declară Părăuan Iorga, președintele USR Săvârșin.
Lasă un comentariu