USR Arad a dezbătut proiectul de buget local pe 2018

USR Arad a dezbătut proiectul de buget local pe 2018

La sediul USR Arad a avut loc o dezbatere asupra proiectului de buget propus de administrația locală pentru anul 2018.

Au fost prezentate alocările bugetare pe diversele capitole ale documentului, principalele proiecte de investiții ale municipiului, iar la final au fost discutate propuneri de optimizare a cheltuielilor.

„Concluzia care s-a desprins în urma prezentării proiectului este că acesta arată aproape bine pe hârtie, în schimb dacă evaluăm execuția, lucrurile se schimbă, și nu în bine. Cu o structură similară proiectului pentru 2018 este și proiectul aferent anului trecut, despre care se poate spune că nu a fost executat conform, în special dacă ne referim la investiții. O bună parte a acestora nu au mai fost realizate în 2017, iar pentru cele care au fost totuși puse în practică s-au cheltuit undeva la jumătate din sumele proiectate. Putem așadar anticipa o implementare similară și pentru proiectul anului 2018. O altă observație a fost asupra alocărilor pentru educație și sănătate, două domenii cu impact major asupra vieții cetățenilor, prin faptul că se reflectă asupra generațiilor viitoare și a celor aflați în suferință. Aceste domenii beneficiază de sume mult inferioare față de altele, mai puțin importante, precum activitățile culturale și de recreere”, a declarat Adrian Wiener, senator USR de Arad.

„Municipiul Arad s-a disociat de domeniul sănătății, prin pasarea problemei către Consiliul Județean, deși dispune de un buget dublu. Sumele primite de spitale în schimbul serviciilor medicale prestate sunt calculate să acopere cel mult contravaloarea salariilor și a costurilor curente ale procedurilor. Pentru a beneficia de condiții decente de spitalizare și tratament sunt necesare investiții din partea autorităților locale. În condițiile în care alocăm Centrului Municipal de Cultură uriașa sumă de 30 de milioane de lei, iar Aradul are nevoie stringentă de un nou spital matern și de o clinică de oncologie, acest buget nu este unul care să țină cont de nevoile reale ale oamenilor”, a precizat Adrian Wiener.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.