USR Arad: „Politica economică a PSD produce haos”

USR Arad: „Politica economică a PSD produce haos”

Cei de la USR Arad consideră că declarațiile contradictorii dintre șeful Guvernului și liderul PSD pe de-o parte și dintre Prim-ministru și miniștrii pe de altă parte, amplifică haosul care se instaurează deja în economie. Președintele USR Arad este de părere că lipsa totală de predictibilitate pentru mediul economic din ultimele 6 luni au făcut ca firmele să fie ezitante la demararea investițiilor în România, iar datele statistice confirmă acest lucru.

Pe lângă temerile legate de birocrația și corupția administrației, companiile din mediul privat mai au încă un obstacol când vine vorba de decizia de a investi: lipsa predictibilității privind legislația din mediul financiar și economic. Potrivit USR Arad, actuala putere oferă tot mai multe dovezi că nu se descurcă cu taxarea, mai precis cu colectarea taxelor și impozitelor, aflată sub nivelul anului trecut, în condițiile creșterii înregistrate de economie. În consecință conducerea PSD propune diverse măsuri menite să crească nivelul de impozitare, care ulterior sunt contrazise de cei din Executiv.

„Gestiunea proastă a banilor publici este evidentă din măsurile adoptate de PSD și concretizate în cheltuielile Statului. În loc să fie direcționați pentru dezvoltare economică, prin investiții (care au scăzut cu 45%), banii publici sunt aproape integralalocați spre consum. Creșterea administrată a salariilor și pensiilor nu aduce bunăstarea dorită, ea dispărând în inflație- indicele creșterii prețurilor este deja la cel mai ridicat nivel din ultimii 2 ani. Pentru a întregi situația, presiunea suplimentară pe care PSDa pus-o pe buget este dublată de absorbția aproape catastrofală a fonduriloreuropene. Din totalul de 10 miliarde de lei pe care bugetul general consolidat le aşteapta din bani europeni, în acest an au intrat doar 5,6 miliarde de lei, din care marea majoritate (5,1 mld.)pentru subvenţii agricole. Cele 5 miliarde lipsă erau gândiți a fi direcționați către investiţii”, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

Vlad Botoș, președintele USR Arad: „Este haos. Dacă în prima jumătate a lui 2016 aveam 11 miliarde de lei cheltuite pe investiții, acum vorbim de doar 6 miliarde de lei.Această scădere evidentăface ca economia să crească doar pe seama consumului, cu efecte negative pe termen lung. Mai exact și tot pe cifre: deficitul comercial al României a crescut în luna mai cu 12,8% față de anul trecut! Pe înțelesul Ministrului Economiei, care nu a condus vreo firmă și nici nu a lucrat vreo zi în mediul privat: România exportă bunăstare în loc să o păstreze prin creșterea productivității susținută de investiții.”

  1. daca aceasta guvernare nu pica, ne asteapta dezastru, efectiv romania traieste din imprumuturi, la anul pensionarii sa-si ia gandul de la pensii, au terminat bugetul cu pensiile si salariile nesimtite care-s neconstitutionale

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.