USR Arad solicită public organizaţiilor județene ale PSD și ALDE „să ceară de îndată Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 de modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală!”
„Solicităm organizaţiilor judeţene ale celor doua partide să nu ignore protestele miilor de arădeni care îşi manifestă dezaprobarea faţă de această procedura toxică ce clatină din temelii justiţia în România. Cerem conducerii celor două partide respectarea statului de drept! Salutăm decizia unor membri PSD și ALDE din țară de a se alătura protestului românilor, de a respecta principiile democrației mai presus de disciplina dictatorială a actualei conduceri, înțelegând mecanismul de creare și implementare a unei ordonanțe și efectele acesteia pe termen mediu sau lung!”, se arată în solicitarea USR semnată de președintele filialei județene, Vlad Botoș (foto).
Foto: Ciprian Hord
Da cine ești tu,traseist politic,să ceri unor organizații de partid așa ceva?Cite ong și partide ai schimbat?Crezi că dl calimente ar accepta așa ceva fără a o considera o jignire?Tu poți cere unor politicieni onorabili precum domnia sa acest fapt?Cere asta traseistilor politici că ține,nu persoanelor verticale!
Caprar si Calimente sa-si dea demisia!!!!!
Dați tu demisia de la USR ca sunteți plătiți de ONG. De cicatrici
Botos lasă-ne după ce ai fost la toate partidele și acum ești frate cu Falca ai devenit mare justițiar dar de fapt ești un mare Şoroşist !!!!
Domnule Botos , ai grija , Calimente e foarte pornit pe dumneata , tuna in stanga si in dreapta ca te face praf !