USR îi cheamă pe arădeni să dezbată noile contracte de salubritate

USR îi cheamă pe arădeni să dezbată noile contracte de salubritate

USR Arad îi invită pe arădenii interesați la o dezbatere publică organizată în legătură cu noile contracte de prestare a serviciilor de salubrizare, care vor intra în vigoare în curând.

Întâlnirea va avea loc joi, 29 martie, de la ora 18.00, la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4.

„Numeroși locuitori ai municipiului Arad au sesizat organizației locale a Uniunii Salvați România o serie de nemulțumiri generate de prevederile contractului pe care au fost solicitați să-l semneze, de către viitorul operator al serviciului de salubritate. De asemenea, agenții economici și-au manifestat nemulțumirea față de condițiile impuse. Ca urmare, considerăm necesară existența unei dezbateri asupra raportului între operator și beneficiarii serviciului, așa cum va fi el definit prin contractul dintre părți.USR consideră că înainte de a fi impus arădenilor, contractul de prestare a serviciilor de salubritate trebuie să treacă printr-un proces de negociere și amendare. Atât persoanele fizice, direct sau prin intermediul asociațiilor de locatari, cât și agenții economici, trebuie să aibă ocazia să își exprime părerea asupra prevederilor acestui contract. O colaborare viitoare fără conflicte între părți poate fi obținută numai în urma unui astfel de demers, bazat pe dialog și negociere”, afirmă Vlad Botoș (foto), președintele USR Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.