UTA a câștigat greu la Buzău, în Cupa României

UTA a câștigat greu la Buzău, în Cupa României

După o primă repriză în care a fost condusă de buzoieni, UTA a avut o răbufnire de orgoliu după pauză și pe fondul schimbărilor făcute de antrenorul Mircea Rednic.

Cu o primă garnitură în care și-au făcut loc jucători care au evoluat mai puțin, UTA s-a văzut condusă pe tabela de marcaj de Gloria Buzău, care a fost formația mai periculoasă în prima repriză. Totul avea să se schimbe la pauză, când introducerea unor jucători care au fost menajați în perspectiva partidei de la Arad, de vineri, cu FC Voluntari, a făcut diferența. Fabry și Freitas au răsturnat mijlocul terenului peste buzoieni, ultimul reușind să și marcheze, cu un șut surprinzător de la 30 de metri. Ulterior, UTA avea să preia conducerea pe tabelă prin Vucenovic, care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul gazdelor după un șut bun al lui Fabry.

S-a terminat 1 – 2 în favoarea Bătrânei Doamne, care speră să treacă cel puțin de faza grupelor în Cupa României.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.