Formația pregătită de Roli Nagy a stat în etapa precedentă, dar a fost de bun augur. Becicherecul Mic și Sebișul s-au încurcat pe teren propriu, astfel că arădenii se pot apropia de primele două poziții.
„Avem un moral bun datorită pregătirii pe care am făcut-o foarte bine în această iarnă, nu neapărat datorită rezultatelor celor două contracanditate. Nu ne uităm doar la ce fac ei, noi trebuie să ne facem temele cât mai bine și să ne câștigăm punctele disputate în teren. Sigur, ne-au ajutat cele două rezultate, dar ele nu contează dacă noi nu ne facem treaba”, ne-a declarat Codru Grădinaru, team-managerul UTA-ei BD.
Clubul alb – roșu le pregătește o mare surpriză fanilor săi: „Suntem aproape de finalizarea unei aplicații pentru telefoanele mobile și tablete cu subiectul echipei noastre dragi. Fanii vor putea să o downloadeze și vor primi noutățile legate de tot ce se întâmplă cu clubul nostru. Considerăm că e un pas important în ceea ce ne-am propus să facem și anume să redăm acestui brand strălucirea de altă dată. Vrem să ne apropiem de fani și tehnologia modernă este una dintre căi. De asemenea, am încheiat un parteneriat cu o firmă specializată pe consultanță juridică. Am dorit să facem acest lucru deoarece vrem să fim bine informați atunci când încheiem contracte de joc sau avem diferite litigii sportive”, a mai punctat Grădinaru.
UTA BD va evolua sâmbătă, de la ora 15, pe teren propriu împotriva celor de la Viitorul Craiova.
Lasă un comentariu