UTA, în mare suferință! Conducerea clubului, incapabilă să plătească salariile jucătorilor

UTA, în mare suferință! Conducerea clubului, incapabilă să plătească salariile jucătorilor

Ceea ce era de așteptat chiar se întâmplă: Conducerea clubului UTA se dovedește incapabilă să plătească salariile și primele jucătorilor, astfel încât aceștia din urmă au refuzat să se antreneze, cu numai două zile înainte de partida cu Universitatea Craiova.

Fotbaliștii nu și-au primit nici salariul pe luna octombrie (deși suntem în decembrie!), dar nici primele de joc pentru remiza cu CFR Cluj, și victoria cu FC Hermannstadt.

Cel mai expus, în această situație, este antrenorul Mircea Rednic, cel care astăzi nu a avut pe cine să antreneze. De aceea, e posibil chiar ca acesta să bage mâna în buzunar pentru a stinge nemulțumirile jucătorilor, mai ales că n-ar fi prima dată, lucru care le convine de minune celor care conduc clubul spre un tot mai previzibil faliment. De altfel, din informațiile noastre, nici factorul politic care a favorizat până acum UTA nu mai pare dispus să bage bani într-o afacere de familie, mai ales că ploile nu au ieșit așa cum s-a dorit la vârful PNL Arad.

În aceste condiții, cu o „Bătrână Doamnă” în derivă din toate punctele de vedere, partida cu Universitatea Craiova pare deja compromisă. La fel ar putea fi și partea a doua a sezonului, din păcate!

  1. […] UTA, în mare suferință! Conducerea clubului, incapabilă să plătească salariile jucătorilor […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.