UTA a încheiat cu o VICTORIE cantonamentul din Spania. Arădenii i-au învins pe chinezii de la FC Dalian Yifang

UTA a încheiat cu o VICTORIE cantonamentul din Spania. Arădenii i-au învins pe chinezii de la FC Dalian Yifang

UTA încheie cum se cuvine cantonamentul de la Oliva Nova, potrivit site-ului oficial al clubului arădean.

Echipa antrenată de Laurențiu Roșu a reușit al doilea succes consecutiv în amicalul cu FC Dalian Yifang, încheiat cu scorul de 1-0. Golul a fost marcat de Adrian Petre, care a împlinit vârsta de 19 ani.

„Am întâlnit o echipă de liga a doua din China, ei sunt în aceeași situație ca noi, în stadiu de pregătire. Nu a fost diferența foarte mare la nivelul pregătirii. Am avut momente foarte bune în joc, în care ne-am creat ocazii destul de bune și puteam înscrie mai mult decât un gol. Am avut de suferit în unele momente pe faza defensivă, au avut și ei două ocazii clare dar am trecut cu bine peste ele. Rezultatul e unul pozitiv și cel mai mult mă bucură jocul. A fost unul din meciurile cele mai bune. Am reușit să recuperăm multe mingi în terenul advers și ne-am creat ocazii foarte bune de a înscrie, dar uneori nu am fost atenți la ultima pasă”, au fost cuvintele lui Laurențiu Roșu la finalul partidei.

UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Filaret – Strătilă, Chindriș, Jorza, Muntean – Curtuiuș, Petre. În repriza secundă au mai intrat Copil, Copaci, Burlă, Adili, Sthal, Vîlceanu, Polgar, Tănase și Costin.

Astăzi, echipa se antrenează pentru ultima oară pe tărâm spaniol, seara urmând să plece la Valencia, de unde ia avionul cu destinația Timișoara.

Sursa: uta-arad.ro (Vezi foto de la partidă!)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.