UTA s-ar putea alege cu o sumă frumoasă de bani în urma transferului lui Dennis Man de la FCSB iar acest lucru s-ar putea întâmpla la finele sezonului în curs.
Italienii de la ultimouomo.com sunt convinși că arădeanul va pleca la finalul sezonului de la FCSB şi-l compară cu Adrian Mutu.
„Dennis Man are 20 de ani, joacă la Steaua Bucureşti şi are o figură care, într-un mod sau altul, îi anunţă talentul. În România nu s-a mai văzut un jucător care să atingă astfel mingea din vremea lui Adrian Mutu. Preşedintele Stelei, George Becali, care nu e cunoscut pentru sobrietatea sa, a declarat că, în vară, a primit o ofertă de 10 milioane de euro, dar că nu se aşează la masă pentru mai puţin de 30 de milioane”, scrie ultimouomo.com.
Dennis Man s-a transferat de la UTA la Steaua Bucureşti, în 2016, pentru suma de 350.000 de euro plus un procent dintr-un viitor transfer care pare din ce în ce mai aproape.
Lasă un comentariu