UTA – Poli Iași a avut TREI REPRIZE! Ultima, cea mai interesantă, cu suporterii (GALERIE FOTO)

UTA – Poli Iași a avut TREI REPRIZE! Ultima, cea mai interesantă, cu suporterii (GALERIE FOTO)

UTA a pierdut din nou pe teren propriu, de această dată în compania lui Poli Iași, deținătoarea lanternei roșii din Liga I.

Deși a jucat oarecum mai bine decât în alte partide de pe teren propriu (lucru favorizat și de valoarea adversarului), Bătrâna Domană nu a reușit să scoată nici măcar un punct din confruntarea cu moldovenii. Motivele sunt multiple, de la greșelile din apărare și până la neștiința sau neputința atacului.

Rezultatul 1 – 2 în favoarea celor de la Poli Iași a fost taxat de fanii utiștii, care s-au strâns la stadion să le reproșeze favoriților indolența cu care au abordat partida. În fața acestora au stat antrenorul Laszlo Balint și team-managerul Dorin Stana. Cei doi au ascultat principalele nemulțumiri ale ultrașilor, cele mai multe dintre acestea vizând atitudinea sau neputința unor jucători precum Liviu Antal, Ioan Hora, Adi Petre sau Denis Rusu.

Laszlo Balint le-a spus utiștilor că știe ce are de făcut în vestiar, pe care a dat asigurări că-l controlează, promițându-le că echipa nu va ajunge la barajul pentru menținerea în Liga I. Adică, se va salva fără emoții.

Dincolo de asigurările lui Balint, merită remarcat faptul că „forțarea” unor jucători de genul celor pomeniți mai sus, în detrimentul altora care, poate, ar da un randament mai bun sau măcar ar pune altfel osul pe teren, nu mai poate trece netaxată la nesfârșit.

  1. […] post UTA – Poli Iași a avut TREI REPRIZE! Ultima, cea mai interesantă, cu suporterii (GALERIE FOTO) appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.