UVVG, acceptată în Consorțiul Universităților Europene și Chineze de la Novi Sad, Serbia

UVVG, acceptată în Consorțiul Universităților Europene și Chineze de la Novi Sad, Serbia

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” (UVVG) face parte, de la începutul lunii octombrie, din Consorțiul Universităților Europene și Chineze.

Invitată, împreună cu cinci universități din România, la Conferința Consorțiului, care a avut loc în Serbia, delegația arădeană a fost condusă de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. UVVG face parte dintre cele 23 de universități care au fost acceptate, cu această ocazie, în Consorțiul Universităților Europene și Chineze. La conferința, ce a avut loc la Universitatea din Novi Sad, au fost prezenți rectori și profesori din toate țările membre ale consorțiului, miniștri ai Educației din Serbia și China, precum și prim-ministrul Serbiei și viceprim-ministrul Chinei.

Conferința a fost dedicată platformei internaționale de cooperare dintre țările din Europa Centrală și de Est și China. Alături de China, această nouă formă de cooperare internațională include 16 țări europene, este orientată spre coordonarea strategiilor de dezvoltare comună și se ocupă de cooperarea atât în domeniul educației, cât și în alte domenii de interes. Evenimentul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante oportunități de colaborare internațională pentru universitățile participante, pentru un învațământ superior de calitate, în plan academic și cercetare. Universităților li se deschid, astfel, noi modalități de a se cunoaște, prin programe de mobilitate pentru profesori, cadre asociate și studenți. În acest scop, se vor înființa: o bază de date accesibilă pentru universitățile consorțiului, o infrastructură și politici comune de armonizare a educației, cu echipamente specifice și o platformă program.

,,Am răspuns, cu plăcere, invitației Universității din Novi Sad de care ne leagă o lungă relație de colaborare. Acceptarea universității noastre în Consorțiul Universităților Europene și Chineze ne deschide calea spre noi oportunități de colaborare academică și cercetare, noi proiecte universitare, precum și antreprenoriale, favorizează creșterea internaționalizării. Salut, de asemenea, inițiativa Universității Xi`an Jiaotong din China – OneBelt, OneRoad, de refacere a Drumului Mătăsii, de promovare a conceptului de parteneriate inter-universitare”, precizează prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universitatății de Vest ,,Vasile Goldiș”.

Prezent la evenimentul de la Novi Sad, ministrul educației din Serbia a subliniat rolul Consorțiului, al universităților, în scopul creșterii accesibilității tinerilor la educație și a reiterat importanța cercetării, precum și a mobilităților de studenți și cadre didactice. La rândul său, ministrul educației din China a punctat colaborările de tip win-win și deschiderea părții chineze spre colaborări europene.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.