UVVG Arad a inaugurat un nou laborator didactic de chirurgie și microchirurgie

UVVG Arad a inaugurat un nou laborator didactic de chirurgie și microchirurgie

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad și Cardionet Surgery au marcat un moment important pentru activitatea didactică: inaugurarea unui laborator didactic de chirurgie și microchirurgie, printr-un eveniment desfășurat în Aula „Aurel Ardelean”, din campusul universității arădene.

Moderatorul evenimentului, prof. univ. dr. Galajda Zoltan, a condus ceremonia de inaugurare, la care a luat parte distinsul acad. prof. dr. Radu Deac, fondatorul transplantului cardiac din România. Prezența academicianului a dat un plus de greutate momentului inaugural.

O prezență inedită la acest eveniment a fost Marina Voica, pacienta doctorului Galajda, care, după operația pe cord, la vârsta de 84 de ani, performează pe scenele din România. Și cum să nu încânte și auditoriul din Arad?

„Această ocazie deosebită reprezintă un pas crucial în promovarea dezvoltării și inovării în domeniul educației medicale, deschizând noi orizonturi pentru viitorii profesioniști în domeniul medical. Acest pas demonstrează angajamentul nostru continuu pentru excelență în educație și medicină. Noi suntem UVVG”, precizează reprezentanții UVVG Arad.

Informații suplimentare despre Zoltan Glajda puteți obține accesând acest link: https://www.uvvg.ro/interviu-curatorul-de-inimi-zoltan-galajda/

Date despre acad. prof. dr. Radu Deac puteți găsi aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Deac

Sursă foto: UVVG Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.