Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a demarat la sfârșitul săptămânii trecute recrutarea voluntarilor care vor sprijini activităţile din cadrul camerelor de gardă şi unităţilor de primiri urgenţe în funcție de evoluţia infecţiilor cu noul coronavirus.
Trebuie subliniat faptul că, încă de dinainte de apariția Ordinului Comandamentului Pentru Situații de Urgenţă, studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad s-au oferit ca voluntari. Respectivul ordin stipulează necesitatea recrutării studenţilor pentru camerele de gardă şi unităţile de primiri urgenţe. La UVVG Arad, un număr de aproximativ 100 studenţi s-au înscris in programul de voluntariat, listele cu aceștia urmând sa fie înaintate către DSP. Recrutarea s-a făcut prin reprezentanții studenţilor.
De remarcat, că rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a reacţionat prompt pentru a veni în ajutorul semenilor încă de la debutul pandemiei. Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci a pus la dispoziţia autorităţilor din Arad o locaţie pentru carantină în afara localităţii. De asemenea, 100 studenţi voluntari din cadrul universităţii, de la specializările Medicină şi Psihologie, oferă suport persoanelor vârstnice.
Lasă un comentariu