Prof. univ. dr. YU Funian, din cadrul Universităţii din Harbin (China), președinte al Asociației Internaţionale de Medicină Tradiţională Chineză şi Membru de onoare al Federației Mondiale a Societăților de Medicină Traditională Chineză, a vizitat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Prof. univ. dr. YU Funian, din cadrul Universităţii din Harbin (China), președinte al Asociației Internaţionale de Medicină Tradiţională Chineză şi Membru de onoare al Federației Mondiale a Societăților de Medicină Tradițională Chineză, alături de care s-a aflat o delegaţie a comunităţii chineze din România, a vizitat, vineri 21.01.2017, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” – Campusul Universitar şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul UVVG. Vizita delegaţiei chineze a fost prilejuită de buna colaborare a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad cu Institutul Confucius şi a programului de studii Limba engleză – chineză din cadrul UVVG, unde predau şi profesori chinezi.
Prof YU Funian profesează în domeniul medicinei tradiționale chineze, fiind unul dintre principalii promotori ai acestei arte, iar de-a lungul bogatei sale cariere, a fost onorat cu numeroase premii și distincții, atât în China, cât şi în Europa.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a precizat: „Este începutul unei foarte frumoase colaborări. Domnul profesor YU Funian este un medic dedicat profesiei sale, iubit de către numeroșii pacienţi, apreciat atât pentru practica medicală pe care o deține, cât și pentru înalta deontologie profesională și etică medicală. Distinsul nostru invitat este acreditat să ofere rețete personalizate pacienților săi, pentru terapie, ceaiuri și tot ceea ce ține de medicina tradițională chinezească, cu o vastă activitate de prevenție și pregătire în China”.
„Am avut posibilitatea să vizitez Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad și să văd facilităţile de predare și cercetare. Sunt foarte mulțumit de dotările şi cercetarea din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Vieţii şi felicit conducerea Universităţii pentru rezultatele pe care le are. Consider că este o oportunitate deosebită pentru a dezvolta un proiect comun, introducerea medicinei tradiționale chineze la Arad. Seriozitatea propunerii venită din partea d-lui președinte prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi a d-nei rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, demonstrează că avem şanse să dezvoltăm un important Centru de medicină tradițională chineză la Arad”, a declarat prof. YU Funian, din cadrul Universităţii din Harbin (China).
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat: „Profesorul YU Funian a avut întâlniri cu conducerea Universității în vederea înfiinţării unui Centru de medicină tradițională chineză la Universitatea noastră. Am semnat și un protocol pentru aderarea la Asociația Internațională de Medicină Tradițională condusă de prof. YU Funian. În numele Senatului Universității, i-am adresat dorința de a colabora, în calitate de profesor asociat, cu Universitatea noastră în acest domeniu, atât de interesant și nou pentru România, cum este medicina tradiţională chinezească. Ne dorim o colaborare deosebită cu dl. prof. YU Funian, în domeniul medical, fundamentată pe cunoașterea practicilor medicinei chinezești”.
În încheierea vizitei, clasa Confucius din cadrul Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad şi studenţi ai programului de studii Limba engleză – chineză din cadrul UVVG, sub coordonarea celor doi profesori chinezi și a Departamentului de limbi moderne aplicate, condus de d-na prof. univ. dr. Vanda Stan, au prezentat un program cultural artistic de excepţie dedicat Anului Nou chinezesc (27.01), anul Cocoşului de foc, cu cantece şi dansuri tradiţionale, o demonstraţie Tai Chi, precum şi ceremonia ceaiului şi o degustare de produse tradiţionale chinezeşti.
Daniel Albu
Lasă un comentariu