Patru cupluri din Italia au apelat la medici pentru a avea un copil, prin procesul de fertilizare in vitro, dar în cazul unuia dintre cupluri, femeia care a rămas însărcinată în urma fertilizării a avut surpriza neplăcută de a afla că gemenii pe care îi aşteaptă aparţin altui cuplu. Și asta pentru că în cadrul procesului de fecundare asistată embrionii au fost schimbaţi din greşeală de către medici. Totul s-a întâmplat la Spitalul Sandro Pertini din Italia.
Medicii şi-au dat seama de eroarea comisă, atunci când au constatat incompatibilitatea genetică între mamă și embrion, mai exact, după trei luni de sarcină.
Alertat la scurt timp după, Ministerul italian al Sănătăţii a demarat o anchetă la spitalul italian.
„Normele naţionale privind fertilizarea asistată […] sunt foarte riguroase şi garantează, dacă ele sunt aplicate corect, trasabilitatea întregului material biologic pe tot parcursul fecundării asistate”, a precizat ministerul, care doreşte acum să verifice dacă au fost respectate aceste norme în procedura care a condus la această eroare medicală.
Eroarea medicală s-ar fi produs pe 4 decembrie, când patru cupluri diferite au fost supuse fecundării asistate în cadrul aceleiași unități spitalicești. Cu toate precauţiile luate de către medici, aceştia au schimbat din greşeală embrionii a două dintre perechi.
Aşa s-a trezit o femeie că poartă în pântece copiii (gemeni ai) altui cuplu. Odată descoperită eroarea, unitatea medicală specializată în tratarea fertilităţii a fost închisă.
Instituţia sanitară în cauză a precizat că a fost informată abia pe 27 martie 2014 de problema unei „incompatibilităţi genetice” între părinţi şi embrioni.
Comisia va trebui să stabilească dacă nu cumva acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alte mame tratate la începutul lui decembrie. În ceea ce priveşte cel de-al patrulea cuplu, procesul de fecundare a eşuat.
Foto: unita.it
Lasă un comentariu