Vai și-amar…

Urmărind evenimentele ultimelor zile din țară și știind că până la frontieră sunt doar câteva zeci de kilometri m-am suit în mașină cu scopul de a verifica dacă nu cumva mă aflu în țara nedescoperită încă. Nici vorbă. La graniță scria cu litere mari pe o tablă imensă că sunt în România. Îndoiala evidentă s-a strecurat doar după ce am văzut liberalii, susținând la șefia unei serviciu important din România pe un ins pe care cu ceva vreme în urmă l-au rejectat din toți rărunchii. Acuma s-a făcut bun deși nimic din ceea ce ar putea să confirme vreo schimbare nu s-a observat la el. Din nefercire nici la liberali nu s-au schimabt multe de vreo zece ani. S-au trezit din pumni destul de greu prin anii 2008, când Băsescu și ai lui le-au luat jucăria după ce i-au invitat în casa lor, iar acum dovedesc faptul că lecțiile pentru ei trebuiesc predate de mai multe ori pentru a le pricepe. Din nou le-au deschis ușa, i-au îmbrăcat cu haine noi, fără a-i trece prin dușuri (s-or fi temut pedeliștii de un alt tip de dușuri) și acum așteaptă cuminți să scape de ei, trimițându-i în poziții cheie în stat, tocmai buni la apărat onoarea și averile furate de prea fericiții lor noi colegi ascunși după fustele plisate ale deloc încercatelor doamne cu virtuțile plombate. Deduc astfel că liberalilor le place și se simt bine în sauna autoflagelării. Poate atunci când unul câte unul, la anul, nu se vor mai regăsi pe liste din cauza unor dosare ce vor fi scoase a la Houdini, le va veni și lor mintiuța de care acum nu se folosesc cu nici un chip. Pentru ei nu există decât azi. Mâine vom vedea… Vor fi călăriţi ca măgării ce duc poverile pe potecile munților. Din partea mea pot să dispară definitiv din scenă. Păcatul lor cel mare este că au dus în derizoriu „dreptatea” și adevărul iar noțiunii de „schimbare” i-au aplicat una dintre cele mai accesibile metode: flatulația repetată.

Urmează Boc, se pregătește Videanu, iar Anastase să țină ochii deschiși.

În acest caz nu voi verifica și cealaltă frontieră și voi alege să dau un telefon la Constanța. Poate acolo tabla e ceva mai mică.

Tăriceanu a ieșit din acest decor mizerabil, dovedind dacă mai era cazul că este un iubitor de țară și mai ales că este consecvent trecutelor lui decizii.

La Cotroceni cântă, dar nu cucuveaua, ci de-a dreptul o bufniță. Și mai produce câte o mărgică nevandabil pe nici o piață, deși corului de sub Blaga și Gorghiu li se pare diamant.