Valori de trafic crescute la automarfare, la graniţa cu Ungaria

Valori de trafic crescute la automarfare, la graniţa cu Ungaria

Autoritățile de frontieră anunță că la granița cu Ungaria se înregistrează valori crescute de trafic.

Ca urmare a faptului că în această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, iar autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare pentru acest tip de mijloace de transport, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un  timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special la P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Vărşand.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, atât în P.T.F. Nădlac II, cât şi în PTF Vărşand, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, este recomandată consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.