„Vasile Varga – un reper al picturii arădene”, vernisaj de pictură și lansare de album autobiografic

„Vasile Varga – un reper al picturii arădene”, vernisaj de pictură și lansare de album autobiografic

În clădirea Palatului Bohuș din centrul Aradului, va avea loc vernisajul de pictură, împreună cu lansarea albumului autobiografic „Vasile Varga – un reper al picturii arădene”, joi, 26 noiembrie, de la ora 18:30. Expoziția cuprinde 67 de lucrări personale, picturi aflate în colecții particulare.

Proiectul s-a desfășurat de-a lungul a șapte luni de muncă efectivă. Aceasta a fost concentrată într-un întreg proces de restaurare a lucrărilor, fotografiere, înrămare a picturilor, precum și acțiuni de promovare a artistului către arădeni. Faptul că opera lui Vasile Varga a stârnit interes și în rândul tinerilor reprezintă o mare bucurie și, totodată,  întărește inițiativa de a realiza astfel de evenimente, care să fie „gustate” de cercuri cât mai numeroase. Se dorește ca, în urma vernisajului, pictorul arădean să devină mai accesibil și chiar mai plăcut publicului, motiv pentru care tot în această zi va avea loc și lansarea albumului său biografic.

Evenimentul „Vasile Varga – un reper al picturii arădene” este susținut și de Centrul Municipal de Cultură al Municipiului Arad. Colaborator în realizarea proiectului este Andrei Rosetti, artist din grupul Noima, care a adus contribuție științifică în volumul amintit.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.