Candidații au susținut ieri, 12 iulie, proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante din învățământul preuniversitar.
In județul Arad proba scrisă s-a desfășurat în două centre de concurs:
- Centrul Nr. 1: Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad
- Centrul Nr. 2: Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad
Concursul a fost monitorizat de un reprezentant al Ministerului Educației Naționale.
Dintre cei 638 de candidați înscriși inițial, 608 au participat și promovat inspecția la clasă/proba practică, putând susține proba scrisă, informează Claudius Lucian Mladin, inspector școlar general.
Dintre aceștia 56 de candidați au fost absenți și 63 de candidați s-au retras din motive personale. Nu au existat eliminați.
„Organizarea și desfășurarea acestei probe au fost ireproșabile. Nu s-au semnalat incidente, nu au existat probleme, iar condițiile asigurate de către cele două centre de concurs din județul Arad au fost conforme cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante atât sub aspect organizatoric, cât și logistic (sălile fiind prevăzute cu camere audio-video). Candidații au avut asigurată asistență medicală, au beneficiat de apă în sălile de concurs și de un cadru adecvat derulării unei probe scrise. De asemenea, pentru buna desfășurare a probei scrise, comisia județeană de organizare și desfășurare a concursului a selectat, profesori asistenți din rândul directorilor/directorilor adjuncți sau membrii ai consiliilor de administrație din unitățile de învățământ din județul Arad. Toți cei implicați în organizarea și desfășurarea probei scrise a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante din învățământul preuniversitar au dat dovadă de responsabilitate, profesionalism și de o mobilizare exemplară pentru respectarea ad litteram a prevederilor Metodologiei – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar”, susține Claudius Lucian Mladin.
Rezultatele se vor afișa în data de 18 iulie. Eventualele contestații se vor înregistra în perioada 18-19 iulie 2017, urmând ca rezultatele finale să se afișeze în 25 iulie 2017.
Lasă un comentariu