VESTE BUNĂ: Au fost alocați bani pentru pasajele de pe centura Aradului

VESTE BUNĂ: Au fost alocați bani pentru pasajele de pe centura Aradului

Bugetul de stat pe 2017 prevede alocarea a 37,3 milioane de lei pentru pasajul de la CET și 42,3 milioane de lei pentru pasajul din Micălaca.

Informația a fost dată publicității de Sergiu Vlad, deputat USR de Arad.

„Chemăm astfel toți parlamentarii arădeni să aibă grijă ca banii să nu fie direcționați în altă parte, iar instituțiile abilitate, cum este regionala Timișoara (n.r. – a CNADNR), să-și facă treaba și să organizeze licitațiile şi să urmărească executarea lucrărilor necesare pentru a termina pasajele”, a declarat deputatul USR Sergiu Vlad.

Sergiu Vlad la pasaje

„Este bine că avem bani pentru pasaje alocați în bugetul național. Salut astfel decizia Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, însă interpelarea mea pentru a ne transmite termene clare rămâne valabilă. De asemenea, fac apel ca toți factorii implicați și aici mă refer și la parlamentarii care până acum mai mult au vorbit și s-au certat pe tema pasajelor, să fie cu ochii pe rectificări bugetare, să nu cumva să dispară banii. Apoi, celelalte instituții abilitate să facă procedurile necesare, licitații sau achiziții”, a mai declarat deputatul arădean.

  1. Asteptam cu viu interes reluarea cat mai rapida a lucrarilor la ambele pasaje, prioritatea nr.1 fiind pasajul de la CET, unde lucrarile sunt mult avansate. Este o necesitate stringenta fluidizarea traficului in acea zona, pasajul preluand fluxul de ocolire nord al Aradului.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.