VESTE BUNĂ: Începe toaletarea vegetaţiei de pe drumurile judeţene. Scade, astfel, pericolul de ACCIDENTE

VESTE BUNĂ: Începe toaletarea vegetaţiei de pe drumurile judeţene. Scade, astfel, pericolul de ACCIDENTE

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, în a cărui responsabilitate se află drumurile judeţene, anunţă că s-au finalizat toate demersurile pentru începerea toaletării vegetaţiei de pe marginea arterelor rutiere.

„După apariţia noii legi privind achiziţiile publice, am reuşit să scoatem la licitaţie aceste lucrări privind estetica rutieră. De săptămâna viitoare se va trece la cosirea vegetaţiei ierboase, pe principalele tronsoane de drum judeţean. Sper să beneficiem de cât mai mult timp bun pentru a finaliza până în toamnă toaletarea tuturor drumurilor judeţene. Este o obligaţie care ţine de estetica drumurilor, dar în primul rând de o mai mare siguranţă rutieră. Uneori vegetaţia scade vizibilitatea şoferilor şi astfel creşte riscul de accidente”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care este hotărât ca anul viitor estetica rutieră să nu mai fie obstrucţionată iar lucrările să înceapă în perioada mai – iunie.

sergiu-bilcea

Consiliul Judeţean Arad administrează peste 1100 de kilometri de drumuri judeţene.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.