VEȘTI PROASTE pentru deținătorii de animale! Ce vrea să INTERZICĂ Primăria Municipiului Arad

VEȘTI PROASTE pentru deținătorii de animale! Ce vrea să INTERZICĂ Primăria Municipiului Arad

În urma unor discuții cu iubitorii de animale, Marin Lupaș solicită o dezbatere pe marginea noilor modificări la regulamentul privind animalele pe domeniul public.

Consilierul independent consideră că până ce nu există suficiente condiții pentru acces la spațiu verde, propunerile primarului – țintite de fapt pentru amendarea cetățenilor – trebuie oprite.

„Cred că arădenii sunt iubitori de animale, în ciuda unor grupuri gălăgioase ce țin să arate periodic contrariul. Am citit ce dorește acum Primăria să facă și mi se pare puțin exagerat. După discuții cu alți iubitori de animale din Arad am decis să solicit o dezbatere publică pe marginea noilor propuneri”, declară Marin Lupaș într-un comunicat de presă.

În proiectul inițiat de Gheorghe Falcă se menționează, printre altele, interzicerea accesului cânilor în mijloace de transport în comun, cimitire sau ștranduri. Lupaș este de părere că aceste modificări vor lovi în cei care dețin deja animale de companie și au ca scop amendarea acestora și nicidecum prevenirea apariției câinilor vagabonzi sau a altor animale.

„Modificările propuse de Primărie sunt îndreptate tocmai pentru a amenda oamenii care își plimbă câinii, nicidecum pentru a preveni apariția câinilor vagabonzi sau altor animale. Dacă ar fi spațiu verde în proximitatea locuințelor așa cum am mai propus alături de societatea civilă, poate ar fi fost rezonabile modificările. Dar din moment ce nu există asemenea condiții de confort, când se caută amendarea arădenilor pentru a mai strânge bani la buget pentru excursii în Japonia sau parcări cu piramide, propunerile primarului trebuie oprite”, argumentează Marin Lupaș.

Foto: arhivă

 

  1. Si din nou ne facem de cacao cu prostiile din capul unora care se pare ca nu au alta problema in Arad. Se darama orasul pe noi, ne manaca sobolanii si multe altele care par a fi probleme post-belice , dar nicidecum al anului 2018.

    Raspunde
  2. Strigător la cer. In loc sa se ocupe de eradicarea șobolanilor, de ciorile de pe centru, de gunoaiele din Arad, de renovarea clădirilor istorice, falcă ne baga pe gat amenzi pentru fapte absurde. Ba falca, oare cat te mai suporta pamantul?

    Raspunde
  3. niste nesimtiti adica sa nu mai ai nici un animal?? daca parcuri nu mai subnt sa nu mai fie nici animale? rusine Falca si PNL care ati distrus Aradul!!!!!!!! 🙁

    Raspunde
  4. O inițiativă binevenită. Trebuie avută în vedere și creșterea câinilor în apartamentele de bloc. Acest aspect a fost rezolvat in municipiile mari (v. Timișoara) …

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.