VIDEO: CRIZĂ de NERVI la adresa jandarmilor! Un tânăr a fost ÎNCĂTUȘAT și dus la Psihiatrie

VIDEO: CRIZĂ de NERVI la adresa jandarmilor! Un tânăr a fost ÎNCĂTUȘAT și dus la Psihiatrie

Un tânăr a fost amendat de jandarmi cu 3200 lei pentru o criză de nervi făcută la adresa organelor de ordine.

„Ieri, în jurul orei 13,20, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu în Piața Gării a fost impiedicat să-și exercite obligaţiile de serviciu privind legitimarea unei persoane, de către un tânăr de 23 de ani din Arad care, fără niciun motiv, a început să aducă cuvinte și expresii jignitoare la adresa echipajului de jandarmi și chiar i-a și scuipat (n.r. — pe oamenii legii). În primă fază, jandarmii au încercat să-l liniștească pe tânăr, având în vedere comportamentul suspect al acestuia, însă fără succes. Bărbatul a devenit violent, fapt pentru care a fost necesară imobilizarea acestuia. La fața locului a fost chemat și unul dintre părinți care a consimțit ca fiul său să fie transportat la o unitate sanitară de specialitate. Jandarmii au solicitat un echipaj de ambulanță, iar tânărul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Arad, în vederea administrarii unui tratament de specialitate”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.200 lei, pentru „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora” și pentru „împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.