VIDEO/ INVENȚIA SPECTACULOASĂ cu care un ROMÂN a stabilit UN NOU RECORD MONDIAL. Merită privit!

Românul Cătălin Alexandru Duru a reuşit cea mai mai lungă deplasare continuă cu ajutorul unui dispozitiv „hoverboard” (o placă autopropulsată), deasupra unui lac din Canada, recordul său fiind înregistrat de World Guiness Records.

Inventatorul de origine română, stabilit în Canada, a reuşit să se deplaseze continuu pe o distanţă de 275,9 metri, la o înălţime de aproximativ 4,8 metri, deasupra lacului Ouareau, în provincia Quebec, cu ajutorul plăcii autopropulsate realizate de el însuși.

„Placa poate fi folosită pentru deplasare luându-se în calcul orice tip de suprafaţă, însă de obicei efectuează testele deasupra întinderilor de apă pentru că poate ajunge la „înălţimi înspăimântătoare” şi motoarele ar putea să cedeze”, a precizat inventatorul.

„Am vrut să demonstrez că este posibil un zbor stabil cu ajutorul unei plăci autopropulsate, iar un om poate sta pe ea şi să o controleze cu picioarele”, a mai declarat Alexandru Duru.

Invenția românului „este cu adevărat o reuşită fermecătoare şi incredibilă în domeniul ingineriei şi transportului”, a declarat un purtător de cuvânt al Guiness World Records.

Cătălin Alexandru Duru a depăşit de mai bine de cinci ori distanţa înregistrată anterior ca record mondial de World Guiness Records, respectiv 49,98 de metri, pentru o deplasare continuă cu o astfel de placă autopropulsată, potrivit Daily Mail.

Sursa: guinnessworldrecords.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.