VIDEO/ Microbuz cu ROMÂNI, implicat într-un ACCIDENT MORTAL în Austria

VIDEO/ Microbuz cu ROMÂNI, implicat într-un ACCIDENT MORTAL în Austria

Un tânăr de 29 de ani din România a provocat, luni dimineață, un accident mortal pe o autostradă din Austria. Românul, care se afla pe bancheta din față a unui microbuz, alături de șofer, a încercat să-l dea la o parte de la volan pe acesta din urmă.

Totul a început de la o țigară. Cei doi s-au luat la ceartă, iar conflictul a degenerat, bărbatul în vârstă de 29 de ani aflat pe bancheta din față atacându-l direct pe șoferul în vârstă de 30 de ani.

Șoferul a pierdut controlul microbuzului, care a lovit remorca unui alt vehicul și s-a răsturnat. În microbuz se aflau șase români care se întorceau în țară dintr-o excursie făcută în Marea Britanie. Unul dintre ei, un bărbat de 60 de ani, a murit după ce a fost aruncat în afara microbuzului, fiind proiectat pe caldarâm. Alți doi pasageri sunt în stare gravă, iar șoferul și încă un pasager au suferit răni ușoare.

Tânărul care a provocat accidentul a fugit de la fața locului, dar a fost prins în cursul după-amiezii de poliția austriacă, care a mobilizat pentru căutarea lui inclusiv un elicopter și echipe cu câini speciali.

Traficul pe autostrada A1 a fost perturbat timp de mai multe ore în direcția Viena, în urma închiderii a două benzi.

VIDEO/ Microbuz cu ROMÂNI, implicat într-un ACCIDENT MORTAL în Austria accident austria microbuz austria microbuz aus microbuz

Foto: laumat.at

  1. ce cretin!! sa fie pus pe scaunul electric!

    Raspunde ↓
  2. Niciodată nu stii ce fel de cioban iei cu tine în microbuz.Un țăran ce nu avea ce sa caute nici la oi .De râsul Europei!!!

    Raspunde ↓
    • D-voastra fiind un ORASEANN desavarsit aveti toate atuurile sa-l criticati pe SOFER si PE”TARAN ” ! Doar faptul ca santeti clarvazator va acest drept ! NU-I ASA ORASENE ?

      Raspunde ↓
      • Te simti taran? S a umplut europa de tarani needucati , da i drept de munca si libere circulatie taranului prost…mai bine ramanea in tra lui unde pe ulita , nu se intampla mare lucru daca facea figuri cu,carutasul

        Raspunde ↓
        • Eu nam nici o treaba dar oraseni sunt mai de prost augur si increzuti fara cei 7 ani de acas nu au respectul si frica lui dumnezeu …

          Raspunde ↓
    • nici lasa ma comm aste de prost gust si nu critica omul ,ni se poate intampla orcui un accident ! ciobanule!!!

      Raspunde ↓
  3. Rușine ne faceți de ras peste tot

    Raspunde ↓
  4. Nu mai comentários CEA CE nu stiti

    Raspunde ↓
  5. Pacat de persoana care a decedat dintr– o prostie…d-zeu sa il odihneasca

    Raspunde ↓
  6. Romanul tot Roman ramane ( hot, mincinos si smecher ) cum se stie in toata lumea.

    Raspunde ↓

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.