VIDEO/ Supliciul Patriciei D., adolescenta austriacă filmată în timp ce suportă cu stoicism palmele primite într-un centru comercial din Viena

VIDEO/ Supliciul Patriciei D., adolescenta austriacă filmată în timp ce suportă cu stoicism palmele primite într-un centru comercial din Viena

O adolescentă austriacă este bătută cu bestialitate peste faţă, până când îi este rupt maxilarul. Patricia D., fata care s-a identificat drept victima agresiunii brutale dintr-un centru comercial din Viena, înghite loviturile cu stoicism, dându-şi mereu părul lung şi roşcat peste cap. „De frică” să n-o încaseze şi mai rău, va declara ea într-un interviu, mai târziu. E o răfuială în gaşca de tineri din care făcea parte? Este un ritual al pedepsei care nu ţine de legile civilizaţiei de tip vestic, ci de alte forme punitive, din alte ţări? E o scenă regizată de tineri exhibiţionişti şi iresponsabili, sau de extremiştii austrieci? Înregistrarea video, postata pe internet, a atras peste 1,2 milioane de vizualizări şi peste 20.000 comentarii dintre cele mai diverse, unele încărcate de violenţă şi ură.

Pe fondul problemei apar smulgerea unui val de pe cap, un aşa-zis şef de bandă cecen şi o blondă cu coada de cal care organizează supliciul. Legitimă întrebare pe care ne-o punem este dacă avem de-a face cu o simplă răfuială de gască. Sau dacă victima este pedepsită în mod brutal pentru o încălcare a regulilor din gască, fie ele de tip extremist salafist (curent ultraconservativ al Islamului) sau extremist naţionalist austriac.

Îşi întinde poliţia Sharia tentaculele asupra tinerilor din ţările Europei? Sau avem de a face cu un scenariu regizat în prejma noilor alegeri prezidenţiale în Austria, care vor avea loc în  decembrie? Candidatul de extremă-dreapta la preşedinţie, Norbert Hofer (Partidul Libertatii- FPO), are ceva şanse să îl învingă în alegeri pe contracandidatul să pro-european, Alexander Van der Bellen, care a fost o dată mandatat să conducă statul austriac, ulterior fiind însă contestat rezultatul alegerilor.

Incidentul a avut loc într-un centru comercial din cartierul Kagran, care s-a mai aflat pe prima pagină a ziarelor la începutul anului, după informaţii legate de o „Poliţie Sharia”  formată din membrii ai comunităţii cecene din Viena şi care ar activa aici.

Iniţial, presa occidentală a scris că tânăra bătută ar fi musulmană, dar ulterior ziarul TheLocal.at afirma că adolescenţa face parte dintr-o familie poloneză care locuieşte în cartierul Meidling.

Dacă putem lega un video brutal, infinit multiplicat pe internet, cu o campanie electorală ajunsă în ultima ei fază, adică „murdară”, atunci este de imaginat că ultra-nationalistii austrieci s-ar putea folosi de astfel de imagini în favoarea lor. Pe de altă parte, nu putem şti dacă miliţiile moravurilor islamice gen „poliţia Sharia”, care şi-au întins de mult tentaculele în Austria şi în Germania, nu au adepţi în rândul refugiaţilor islamişti din Vest, al imigranţilor de dată mai veche şi chiar între autohtonii cu nemulţumiri masive faţă de establishment-ul actual.

Sharia-Polizei, echipată cu veste portocalii, a încercat, în Germania şi în Austria, să impună norme de conduită străine de legile în vigoare în aceste ţări. Să nu mergi în discoteci, să porţi val pe cap, să nu consumi ce nu trebuie şi alte precepte de dată mai veche încearcă să impună unele para-militii care sabotează statul de drept de tip occidental, insinuând sau chiar impunând reguli de trai anacronice şi neconstituţionale.

Dar să vedem ce s-a întâmplat. În video-ul amintit se poate vedea cum adolescenta de 15 ani este plesnita sălbatic peste faţă.

Atenţie! Imagini violente!

https://www.youtube.com/watch?v=FXHTWX2QkdA

Mai multe fete, între care una blondă, o agresează pe numită „Christina”, între vorbele agresoarelor putându-se identifica „aşteaptă” şi „poliţie”.

Blondă cu coada de cal regizează pedeapsa, incitând la şi mai multă violenţă. Când se apropie băiatul din gască, al cărui scalp e pe alocuri râs, aceasta îi spune să lovească şi pe celălalt obraz, căci intră sub  „valul de pe cap”. Este, probabil, un indiciu că victima îşi poate acoperi vânătăile cu o eşarfă, cu un val sau cu o burka.

Ce spune presa austriacă. Victima a fosta tratată la spital, pentru dublă fractură de mandibulă. Trio-ul agresor a acţionat la indicaţie de regie („încă o dată, dreapta-stânga”), i-a cerut să scuipe pe ciment, în aşa fel încât să se poată vedea sângele. Se invoca şi un prenume auzit în înregistrarea video, care însă nu corespunde cu prenumele victimei care a depus mărturie la poliţie. Poate că e un „nume de gască”. Din nou nu ştim. Motivul altercaţiei ar fi faptul că Patricia D. ar fi jignit pe cineva sau că ar fi smuls cuiva valul de pe cap.

Joia trecută, victimă a depus plângere la poliţie. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Viena, Paul Eidenberger, a confirmat publicaţiei „Heute” că fapta s-a produs şi ca un tânăr s-ar fi autodenunţat în cadrul acesteia, predându-se poliţiei duminică, la ora 0.40.

Una dintre femeile participante la maltratare ar fi deja cunoscută poliţiei. Restul suspecţilor sunt daţi în urmărire. Despre motivele faptei nu au fost făcute încă precizări.

În 15 noiembrie, Patricia D. a acordat un interviu televiziunii austriece. Maltratata şi speriată, aceasta ar „suferi încă de pe urmă actului de teroare”, scrie OE.24.at. Ea explică şi cum s-ar fi ajuns la conflict: „Leonie şi cu mine ne-am certat, pentru că eu i-am spus să nu se dea mare tot timpul. Doi ani de zile am fost cele mai bune prietene, până când ea a devenit tot mai agresivă. În acea zi, ea a povestit tuturor că eu aş fi smuls unei fete valul de pe cap. A fost o minciună, însă toţi au crezut-o”.

Patricia mai spune că s-ar fi întâlnit cu ceilalţi, în ziua faptei, din întâmplare, la Donauzentrum, centrul comercial unde ea ar fi mers la cumpărături cu o prietenă. Leonie ar fi apărut brusc şi i-ar fi smuls telefonul mobil din mână. I-ar mai fi spus şi să o urmeze, dacă îl voia înapoi. Patricia ar fi urmat-o, ajungând în colţul în care o aşteptau ceilalţi. Apoi ar fi urmat minciună legată de „valul de pe cap” şi ceilalţi au început s-o lovească.

Patricia explica lipsa de reacţie prin teama de mai multă agresivitate şi speranţa că, dacă se supune, supliciul se va sfârşi. La întrebarea reporterilor cine i-a spart mandibula, ea spune: „Se numeşte Amir. Este cecen şi nu apare în video. El e liber şi a încercat deja să se scuze, însă eu nu vreau să intru în contact cu el”.

Reporterul austriac menţionează faptul că ar exista trei video-uri ale agresiunii. „Da”, răspunde Patricia, însă „nu sunt în stare să le văd. Cred că ei gândeau că e cool. Leonie le-a difuzat pe WhatsApp şi s-a falit cu asta, până când cineva din gaşca le-a reclamat”.

Patricia a fost ajutată de prietenă cu care a mers la cumpărături să ajungă la spital, cu gura sângerândă şi maxilarul vânat. Ea a fost operată la spitalul vienez AKH şi operaţia a decurs bine. Şuruburile le va purta două-trei săptămâni, placă de fixare încă şase luni. Din spusele ei, mai are şi acum dureri destul de mari.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.