Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului României, şi prof. univ. dr. Sorin Câmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al rectorilor, au vizitat miercuri Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad. Cei doi invitaţi au susţinut scurte prelegeri pe probleme de învăţământ în faţa studenţilor şi a cadrelor didactice prezente în sala festivă din Complexul M.
Preşedintele rectorilor a punctat progresul făcut de universitatea arădeană de stat în ultima perioadă atât din punct de vedere al numărului de studenţi, cât şi în ceea ce priveşte calitatea şi adecvarea programelor de studii la piaţa economică. Deasemenea s-a insistat pe necesitatea dezvoltării relaţiilor universităţii cu agenţii economici, pe dezvoltarea învăţământului tehnic în cadrul facultăţilor de inginerie, dar şi pe dezvoltarea laturii de cercetare în cadrul universităţii arădene de stat.
Cei doi oficiali au vizitat deasemenea laboratoarele din cadrul Institutului de cercetare, dezvoltare, inovare în ştiinţe tehnice şi naturale, sala de sport şi alte spaţii de învăţământ din complexul M.
„Am fost onoraţi de vizita celor doi distinşi invitaţi la universitatea noastră. Ne-am bucurat că am avut ocazia de a prezenta preşedintelui Senatului României şi preşedintelui Consiliului Naţional al rectorilor dotarea tehnică performantă a Institutului de cercetare, dezvoltare şi inovare, că am reuşit să discutăm despre necesitatea alocării unor fonduri mai mari pentru cercetare pentru a putea dezvolta la nivelul universităţii noastre, centre puternice de cercetare în care să putem coopta cercetători importanţi din ţară şi străinătate. De semenea ne-am bucurat că au fost remarcate şi punctate progresele făcute de universitatea noastră în plan instituţional şi al dezvoltării academice”, a punctat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Lasă un comentariu