Vizitând Laponia iarna sau cum să te întorci înapoi în copilărie (GALERIE FOTO)

Vizitând Laponia iarna sau cum să te întorci înapoi în copilărie (GALERIE FOTO)

Asta a însemnat excursia în minunata provincie din nordul Finlandei, unde e alb cât vezi cu ochii și magia Crăciunului e pretutindeni.

Recunosc că pentru mine, ca om care adoră vara, ideea de a pleca la Cercul Arctic nu suna tocmai bine. Dar am decis să o fac cu gândul la cât de mult îi va plăcea copilului meu care iubește iarna, cum probabil am iubit-o și eu cândva pe vremea când stăteam cu orele la săniuș și bulgăreală fără să simt frigul.

Ca și adult, de câte ori am fost iarna la munte nimic din ce am văzut și simțit acolo nu m-a dus înapoi în copilărie. În schimb, în Laponia a fost cu totul altă poveste de cum am coborât din avion pe pista aeroportului din Kittila, peste care era așternută cea mai albă zăpadă.

60% din suprafața Finlandei e acoperită de păduri, așa că aerul de acolo mi-a adus aminte de mirosul acela de aer curat de iarnă pe care îl simțeam în copilărie când ieșeam afară dis-de-dimineață.

Pentru mine, Laponia este mult mai mult decât regiunea fascinantă care oferă atât de multe posibilități de a-ți petrece timpul, de la multitudinea de sporturi de iarnă pe care le poți practica, plimbările cu săniile trase de câini husky sau de reni, safari cu snowmobilele, vânătorile de aurore, vizitele la fermele de reni, spa-urile care te răsfață, excursiile la Inari, capitala poporului Sami situată în nordul îndepărtat al Laponiei, care oferă o introducere directă în cultura Sami, la înotul în gheața arctică pentru cei mai curajoși sau la experiența inedită, oferită de cei din Ylläs și Levi, de a pluti îmbrăcat într-un costum de supraviețuire din cauciuc într-o gaură făcută într-un lac înghețat, în timp ce fulgii de zăpadă flutură în jurul tău și nu în ultimul rând la mult așteptata întâlnire cu Moș Crăciun, chiar la el acasă.

În Laponia am reușit să simt spiritul Crăciunului exact așa ca în copilărie, când percepeam această sărbătoare ca pe ceva atât de magic, când totul era nou și incitant, în ciuda faptului că trăiam în vremuri atât de triste.

Am fost absorbită de priveliști, sunete, mirosuri și atmosferă și am plecat de acolo cu așa o părere de rău cum nu am mai plecat de mult dintr-o vacanță. Exact ca și pe vremea când eram copil și se termina vacanța de iarnă și trebuia să desfacem pomul de Crăciun!

P. S. 1: Și nu mi-a fost frig, nici măcar noaptea la vânătoarea de aurore. Poate și pentru că eram îmbrăcată straturi, straturi, ca o ceapă.

P. S. 2: Pentru o aventură în Laponia, nu ezitați să cereți oferta celor de la Christian Tour. Aveți detalii aici: https://christiantour.ro/laponia-oferte-vacante.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.