Votul, între prostie și nebunie

Votul, între prostie și nebunie

Între o tragere la sorți și o alegere prin vot, aleg fără ezitare prima variantă. Pentru că există măcar o șansă ca lucrurile să iasă normal sau cât de cât mulțumitor.

Sigur că, la prima vedere sau pentru unii la toate vederile, chestiunea pare o aberație. Doar că, cercetând în profunzime treaba cu alegerea prin vot, vom descoperi unele prostii numai bune de înrămat. Ia să vedem ce și cum scrie în Constituțiile democratice: Votul este universal. Asta înseamnă că absolut toată lumea cu vârsta legală poate să voteze. Cu alte cuvinte, societatea, conform votului unei probabile majorități, trebuie să se supună sau „să pună botul” la ceea ce spun cei care numără voturile. Vrei sau nu vrei, devii în acest caz prizonierul unor exponenți ai unei majorități cel puțin îndoielnice. Doar pentru că legea fundamentală a zis că suntem egali. O mare tâmpenie. Nu suntem egali. Asta știe și vede toată lumea. Mai ales în democrație. Ca o primă concluzie, mergând în continuare pe acest drum dovedim cu prisosință că suntem proști. Pentru că, acceptând teoretic faptul că suntem egali, deși practic știm cu toții că nu e adevărat, nu denotă că am da p-afară de inteligență. Ba, din contră. Deci, nebuni. Mai departe, socotim că un ciclu electoral e musai să treacă pentru ca toți cei aleși să poată pune în practică ceea ce au spus înainte de a fi aleși. O mare nebunie. Acceptăm un ciclu de câțiva ani pentru a deschide lozul, măcar că avem din prima convingerea că el dă cu minus. Un om care nu învață nici din prostiile lui se cheamă că este nebun.

Revenind la chestiuni mai domestice, spun că alegerile reușite sunt cele pe care le fac maxim doi oameni. Sigur că asta ar însemna o validare de 100 la sută. Când deja sunt trei oameni, rezultatul alegerilor poate fi viciat de o majoritate de 2 la 1 sau 66,6%. O majoritate care obligă minoritatea la chestiuni cu care ea (minoritatea) nu e de acord neapărat. Nu s-a dovedit (de fapt, nici nu s-a încercat asta) vreodată că o majoritate deține suma celor mai bune lucruri. Exemplu la îndemâna oricui îl avem în cei doi iezi proști care deschid ușa lupului în timp ce fratele lor mai mic îi imploră să rămână în ascultare față de mămica lor. Este foarte posibil ca suma IQ-urilor unei minorități să depășească aceiași sumă a majorității. Iar dacă se întâmplă asta efectul îl simte întreaga societate.

 Acum, firesc, se pune întrebarea: Cum ar fi bine sau corect să procedăm? Răspunsuri sunt. Problema este că nu vrem să le aflăm. Pentru că ne e lene să gândim. Iar lenea se sparge în figuri. Multe și de tot felul.

Fugind în cealaltă extremă, am putea scrie în Constituție că: votul este condiționat prin lege, și deci nu mai este universal.  Iar legea va cuprinde condițiile minime pentru ca un cetățena să aibă acest drept. E adevărat că acum alienații sau debilii nu se califică, dar subiectul e mult prea generos. În România, din această categorie fac parte foarte mulți. În diferite subcategorii, neclasificate. Și, din această cauză, ne-am pricopsit cu o clasă politică crescută la umbra Consituției mult prea permisivă sau mai bine spus scrisă exclusiv pentru cei „emanați” și excavați din „Glina” eșaloanelor de partid. Unic, desigur. E nevoie, după 30 de ani, de o recreație mare. Până să sune clopoțelul adunarea pentru dictare. Legea va trebui să aibă două direcți principale. Una a candidaților și cea de-a doua a votanților. Ambele vor avea filtre. Cu găuri minuscule.   

Spuneam mai sus că e nevoie de gândire. Or, gândirea știm că nu stă sau se plimbă prin parc. Ea presupune în primul rând o capacitate sau o cămăruță goală prin creier în care să începi a amesteca informațiile până se vor alinia conform unui mozaic numit logică. Opusul acesteia se cheamă lozincă. Cu ea (lozinca) s-a guvernat. Cu excepții foarte puține în toți acești ani. Nu le scriu aici din morive de greață.

Loading...
Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.